A intrat în cameră și și-a văzut soțul aplecat peste pătuțul copilului. Nici într-un milion de ani nu se aștepta să vadă o asemenea surpriză ascunsă acolo:

Se spune că venirea pe lume a unui bebeluș este un motiv de bucurie imensă pentru părinții care își doresc să li se mărească familia.

Este cazul și al unui cuplu care număra clipele până când urma să vină pe lume cel de-al doilea copil al familiei.

În 2014, soţul Meshei, Tyrone, a fost nevoit să plece din ţară. La acea vreme, femeia era însărcinată cu cel de-al doilea copil. Amândoi se gândeau la faptul că Mesha putea să intre în travaliu în timp ce soţul ei era plecat. Din nefericire pentru tătic, acest lucru s-a şi întâmplat.

Femeia s-a gândit că i-ar face o surpriză foarte mare soțului ei, așa că a preferat să păstreze marele secret. Cât timp Tyrone a fost plecat de acasă în cele cinci zile, Mesha și familia sa au păstrat secretul, a ajuns la spital, a născut un bebeluș perfect sănătos și s-au întors acasă.

Când soțul a venit, în sfârșit acasă, Mesha a luat o cameră video și a așteptat să îi vadă reacția.
Fiul cel mare și-a întâmpinat tatăl, iar femeia l-a rugat să se uite într-o cutie de carton care se afla în pătuțul bebelușului, deoarece acolo urma să se ascundă o mare surpriză.

Când a ridicat capacul, însă, bărbatul a fost cuprins de o mare bucurie și de foarte multă emoție! În cutie, înfăşat cu grijă, era copilul lui. L-a luat în braţe, dar n-a mai fost în stare decât să lege două vorbe…

„Când s-a întâmplat asta?”, a fost tot ce a mai putut întreba.

Soția i-a dezvăluit că la câteva ore după ce l-a condus la aeroport i s-a declanșat travaliul și că a mers singură să aducă pe lume bebelușul

După câteva minute în care a trebuit să își revină din șoc, bărbatul şi-a luat soţia în braţe, a sărutat-o şi i-a spus: „Este cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată!”