A urlat de durere când logodnicul i-a murit cu 52 de zile înainte de nuntă. A fost distrusă, dar s-a îmbrăcat în rochia de mireasă, și ce a făcut a șocat o lume întreagă! E unic, așa ceva nu s-a mai întâmplat

Minunata ei rochie de mireasă, odată un simbol al bucuriei și al unei vieți împreună, a devenit rapid un semn de tristețe și goliciune. În acest moment a decis Janine că își va face pozele de nuntă, oricum. În acest fel rochia, în loc să îi cauzeze durere uriașă, ar onora amintirea logodnicului ei.

Ședința foto a avut loc sub apă și simbolizează toate stările negative pe care le-a simțit, dar și faptul că, astfel, se „curăță” de ele. Janine crede că el și-ar fi dorit asta: „Am făcut-o fiindcă am vrut să mă eliberez de pierderea logodnicului meu… Această rochie era pentru el. Am făcut-o pentru că John ar fi vrut să fac ceva de acest gen. Voia ca eu să am ce e mai bun din viață. Chiar am simțit că Johnny îmi zâmbește de acolo de sus și că în final îmi oferă eliberarea de care aveam nevoie pentru a merge mai departe. După ședința foto am simțit că viața mea este din nou posibilă”, a declarat Janine.

„Dacă aș putea spune ceva oamenilor aflați în suferință, le-aș zice asta: ascultă-ți inima! TU ești cea mai importantă persoană, și numai TU te poți ajuta”, a mai precizat ea. Haideți să o credem pe cuvânt! Iată ce a ieșit din această poveste despre speranță:

CITEȘTE ȘI:

„Să o săruți în partea dorsală până se…” Soțul Nicoletei Guță face afirmații șoc despre artistă! Te înroșești tot când citești așa ceva

Ionică Bangala și Nicoleta Guță au o căsnicie fericită care durează deja de jumătate de an. Cei doi s-au căsătorit toamna trecută, iar Ionica Bangala, noul soț al cântăreței, era un dealer de mașini la mâna a doua, însă acum cei doi sunt de nedespărțit. Între timp bărbatul a devenit impresarul manelistei, ba mai mult, o însoțește la toate concertele.

Deși majoritatea comentariilor pe care le primește Nicoleta Guță sunt complimente de la fani, recent, printre aceste complimente s-a strecurat și un atac la Nicoleta! Un bărbat a ținut să-i transmită cântăreței că s-a făcut „nasoală”. Dar, iată că, imediat, soțul artistei a luat atitudine și i-a sărit în apărare, punându-l în același timp la punct pe cârcotaș, într-un mare fel: „Să o săruți în partea dorsală până se schimbă banii, ok? Nasolule!” – i-a transmis fanului nemulțumit Ionică Bangala, încheind rapid discuția.

Vă reamintim că Nicoleta Guţă s-a căsătorit în 2017 cu Ionică Bangala, iar totul s-a făcut în mare secret. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de amor care a stârnit admirația fanilor. Din exterior pare că noul partener de viață al „Reginei manelelor” o răsfață, iar iubirea le priește amândurora. Nicoleta Guță trăiește alături de soț o adevărată poveste de dragoste, cei doi se pozează mereu, iar ea este mereu răsfățată. „Vă salutăm şi vă pupăm cu mare drag!!!”, a scris soţul Nicoletei Guţă în dreptul fotografiei postate.

Fanii Nicoletei au comentat la fotografia postată de soțul ei în care apar amândoi, a fost un val de gânduri bune referitor la relația lor. „Sunteţi foarte frumoşi, să aveţi parte de sănătate, bucurii şi multă fericire!!!”„Înfloriţi pe zi ce trece. Să vă fie de bine”, au scris aceştia.