Avea 104 kilograme și acum arată așa! A slăbit 30 de kilograme fără dietă și fără sport. Acum vrea să afle toți cât de simplu e, a devenit celebră pentru asta, funcționează la toată lumea!

Tiffany este mama a doi copii și a reușit o performanță incredibilă: și-a transformat viața, dar și silueta, într-un mod aproape miraculos, după ce a slăbit 30 de kilograme într-un singur an. Ceea ce este și mai interesant este că a reușit toate astea fără să urmeze o anumită dietă și fără să facă foarte mult sport.

În momentul în care a ajuns să cântărească 104 kilodrame, Tiffany a luat decizia să își schimbe viața radical, iar rețeta succesului ei este simplă: ea pur și simplu a renunțat la alimentele nesănătoase: dulciuri, băuturi carbogazoase și alimente procesate.

În prezent, meniul ei este complet schimbat, acum consumă la micul dejun shake-uri și fructe, la prânz carne slabă și legume, iar la cină salate și carne de pui. În ceea ce privește gustările dintre mese, ea apelează la mere, unt de arahide și morcovi. Totodată spune că și-a mărit cantitatea de lichide pe care le consumă, mai ales apa care îi taie pofta de mâncare.

Tiffany a declarat că a reuşit să slăbească deoarece îşi dorea mult să probeze anumite haine şi să le cumpere, dar nu găsea mărimea sa sau nu îi veneau bine. Acest lucru a motivat-o foarte mult şi acum a devenit un exemplu pentru milioane de persoane. Astfel, adoptând un stil de viață sănătos, și-a dobândit silueta de vis pe care și-a dorit-o întotdeauna! Iar tot ce a făcut a fost să renunțe la alimentele care îi făceau rău organismului ei.

Iată mai multe imagini cu uriașa schimbare, pare o cu totul altă persoană: 

CITEȘTE ȘI:

Anda Adam, mai slabă ca oricând. A dat jos aproape 10 kilograme! Asta e dieta cu care a slăbit rapid într-o singură lună!

În ciuda faptului că Anda Adam a născut recent, ea este deja una dintre cele mai sexy mămici din showbiz, reușind mereu să facă senzație. În plus, cântăreața a dezvăluit și care este dieta minune pe care a folosit-o pentru a reveni la silueta de invidiat cu care ne-a obișnuit.

Frumoasa și talentata cântăreață a mărturisit că dieta i-a fost recomandată de o prietenă bună, și că este foarte eficientă: a slăbit 6 kilograme într-o singură lună, însă principiul pe care se bazează cura de slăbire este simplu și se bazează pe renunțarea la două ingrediente: sarea și zahărul.

Anda Adam a mai precizat și că această dietă te poate ajuta să pierzi chiar și 14 kilograme în doar două luni, dacă renunți complet la sare și la zahăr. Cântăreața a mai mărturisit și că pe parcursul acestei diete, timp de o lună a mâncat absolut orice, mai puţin cele două ingrediente interzise şi a reuşit să dea jos 6 kilograme. Se pare că dieta minune i s-a potrivit ca o mănușă vedetei, care a ajuns astfel să aibă nişte forme apetisante.