Cuzin Toma şi-a trăit copilăria pe şantier și a plecat de acasă la vârsta de 11 ani, dar nu a vrut să plece din ţară: „Dacă aici nu fac nimic, de ce aş face acolo?” Nu o să îți vină să crezi când o să vezi ce poveste de viață are actorul…

Cuzin Toma, actorul din Las Fierbinţi a dezvăluit motivul pentru care nu a vrut să plece din ţară pentru a munci. Acesta a rămas în România, indiferent că majoritatea colegilor şi prietenilor săi plecau în alte ţări.

Actorul a povestit în cadrul unui interviu pentru Adevărul, viaţa sa de pe şantier si slujbele pe care acesta le avea înainte să devină actor. Cuzin Toma a plecat de acasa la vârsta de 11 ani pentru a face şcoală, deşi oamenii nu aveau prea multă încredere în el. Acesta a terminat cursurile facultăţii de teatru şi, în prezent, interpretează rolul personajului Firicel la ProTv.

Când a fost întrebat de ce nu a plecat din ţară, acesta a declarat că nu şi-ar fi văzut viaţa în altă parte, decât în România.

„Nu m-am gândit niciodată. Am colegi de şcoală şi prieteni din copilărie care au plecat de atunci, imediat. A fost o perioadă în care foarte mulţi au abandonat şcoala, plecau la sârbi, că nu aveai unde să te duci în altă parte, şi de acolo în Germania. Dar nu am avut niciodată dorinţa de a pleca să muncesc în altă parte, mereu m-am gândit să muncesc aici. Dacă aici nu fac nimic, de ce aş face acolo? Voiam să fac ceva pentru mine, pentru evoluţia mea şi creşterea mea socială ca individ. Să plec să ce? Să muncesc? Păi, de ce nu muncesc aici? Că n-ai ce! Nu există aşa ceva. Dar asta ţine de educaţie. Ne gândim să muncim, dar nu ştim ce şi cum şi atunci fugim crezând că ne dau alţii mai bine. Cred că de-asta se pleacă din România. Dintr-o lipsă de educaţie, pentru că omul nu ştie, nu i se dă o direcţie, nu i se dau mai multe variante. Munceşte pentru tine, chiar şi când eşti angajat. Eu, practic, muncesc pentru mine, să fiu mai bun în fiecare zi, să trăiesc din ce fac”, a mărturisit actorul.

Cuzin Toma a devenit celebru pentru rolul său în serialul românesc Las Fierbinți, însă nu mulţi îi cunosc trecutul. Într-un interviu acordat recet, acesta şi-a povestit copilăria de pe şantier, loc la care acesta nu se gândeşte cu tristeţe, ba, mai mult, a declarat că a fost o perioadă frumoasă din viaţa sa.

Actorul a dat dovadă de modestie şi a răspuns sincer la întrebări. Nu se gândea că avea să ajungă un actor celebru.

Acesta a fost întrebat cum a fost copilăria sa pe şantier şi cât timp a trăit acolo.

„De când m-am născut (râde). Acolo am copilărit, acolo am învăţat. În comuna Peştişani. Pe un şantier ceauşist. Între sate erau acele şantiere muncitoreşti, acolo se construiau nişte barăci pentru 10-15 ani, cât durau lucrările. Era un şantier care aparţinea de Hidrocontrucţia SA pe care o ştim astăzi. Construiau hidrocentrale, termocentrale, galerii şi alte lucruri.

Viaţa pe şantier a fost frumoasă, interesantă şi deloc plictisitoare. Ne jucam toată ziua, nu aveam Facebook, nu aveam internet, exista câte un televizor la şase case. Ne jucam toate jocurile copilăriei, de la şotron, prinselea pe echipe până la ascunselea şi castelul.”

Nu s-a considerat niciun moment talentat, acesta consideră că fiecare este înzestrat cu un talent propriu şi că nu s-a gândit că avea să devină actor.

„Nu am crezut niciodată în talent. Toţi suntem talentaţi. Talentul este acea sclipire pe care o ai tu la un moment dat sau o ai de la un anumit punct încolo în ceea ce faci. Este capacitatea ta de a-ţi lăsa amprenta, de a fi creativ. Nici în noroc nu cred, nici în speranţă nu cred. Pentru mine, speranţa este ceva ce nu pot cumpăra şi, dacă nu o pot cumpăra, nu o pot avea. Când eram mic, mergeam la bâlciuri şi eu ştiam că de la bâlci se cumpăra tot ce nu puteai cumpăra în mod normal, de acolo îţi luai alviţă, îngheţată. Şi, pentru că tot o auzeam pe mamaia: „Lasă, maică, dacă ai speranţă, le duci pe toate“ – ştii cum e, omul sărac trăieşte din speranţă –, am început să-mi strâng bănuţii într-un borcan să mă duc la bâlciul de Sfântul Petru să-mi cumpăr speranţă. În capul meu, la 7 ani, trebuia să merg la bâlci să cumpăr speranţă, fir-ar mama ei de speranţă”, a declarat actorul.

Actorul îşi aminteşte de comunism foarte bine, acesta a mărturisit că ajunsese să îşi dorească să muncească pentru patrie.

„Respiram comunismul. Ştiam cumva ce înseamnă, pentru că eram foarte aproape de graniţa cu sârbii şi auzeam tot felul de lucruri din Germania. Mai ales până în Revoluţie se vorbea destul de mult despre Occident şi despre ce poţi avea şi ce nu aveam noi: „Băi, există televizoare color!“. Dar nu vedeam limitele aşa accentuate, netrăind într-un mediu cultural sau artistic. Cred că asta te face să vezi limitările, nevoia de cunoaştere, nevoia de a şti care ţi se blochează. Nu-mi dădeam seama exact ce se întâmplă, din contră, abia aşteptam să muncesc pentru patrie, eram pregătit, cum am şi făcut (râde).

În ’90 nu înţelegeam ce se întâmplă, eu eram un băiat crescut pe şantier. Plus că trăiau bine şantieriştii. De exemplu, nouă nu ne lipsea apa caldă, nu ne lipsea nimic, alimentara era tot timpul plină cu de toate, inclusiv pâinea se dădea la liber pentru noi, nu pe cartelă cum era peste tot. Şi-atunci nu înţelegeam, pentru că imediat după ’90 vedeai cum se surpă o lume. Oamenii ăia trăiau într-o armonie perfectă, indiferent de mediul social din care făceau parte, şi dintr-o dată s-a stricat armonia. Ani la rând nu am înţeles ce se întâmplă. Cum a fost şi cu capitalismul. Eu n-am ştiut ce înseamnă capitalismul până nu am început să cumpăr apă plată – „Aha! Ăsta e capitalismul, frate“. Prin ’93 începuseră românii să plece afară şi se întorceau şi ne spuneau că ăia cumpără apă plată şi noi râdeam: „Ăia cumpără apă plată! Hahaha!“. Şi uite-ne azi. Nu numai că luăm apă plată, am vândut tot ce înseamnă apă plată (râde)”, a continuat acesta.

 

 

 

Sursa click.ro