Elena Udrea și-a schimbat look-ul care a consacrat-o. E cu totul alt om! Fosta blondă de la Cotroceni a atras toate privirile la nunta unor prieteni. Decolteul generos și noul aspect au transformat-o în vedeta petrecerii. Ce bomba sexy!

A știut mereu cum să atragă atenția, încă de când era o novice în lumea politicii, iar notorietatea ei a crescut odată cu trecerea timpului. Deși în ultimii ani nu a mai apărut atât de des pe primele pagini ale ziarelor, Elena Udrea (43 de ani) știe să-și facă simțită prezența pe oriunde merge.

În ultimul timp a intrat într-o zodie a schimbărilor, poate pentru a ține pasul cu iubitul ei mai tânăr cu 12 ani, modelul Adrian Alexandrov. Cei doi formează un cuplu discret, dar de ceva timp nu se mai feresc din a se afișa împreună, indiferent că vorbim despre ieșiri în oraș sau la mare, ori la evenimente private. Nunta unor prieteni a fost momentul prielnic pentru ca fosta „blondă de la Cotroceni” să facă senzație cu noul ei look. Dacă de ani buni nu renunța la părul de lungime medie și, mai ales, la breton, de data aceasta, Udrea a fost o Ileana Cosânzeana modernă.

Cu cosițele blonde până la talie și fără breton, Elena i-a făcut pe toți invitații la nuntă să întoarcă privirea după ea. Dacă este vorba despre o schimbare permanentă sau dar despre o perucă bine aleasă, rămâne de văzut la următoarele ieșiri. La brațul iubitului său, Udrea a strălucit. A îmbrăcat o rochie lungă, mov, care i-a îmbrățișat formele. Mai mult, blonda nu a renunțat la decolteu și a demonstrat că poate ține pasul cu tinerețea lui Adrian Alexandrov.

 

 

Citește și: Elena Udrea a călcat pe bec! Ciorapii plasă au lăsat-o „corigentă”

Elena Udrea reuşeşte să întoarcă multe capete atunci când iese din casă. Fostul ministru însă se pare că nu a avut cea mai bună inspiraţie vestimentară la una dintre apariţiile ei pe stradă. Faimoasa blondă a îmbrăcat o rochie mulată şi extrem de scurtă la care a purtat cizme şi dres plasă! Ciorapii în această combinaţie au fost accesoriul care a lăsat-o cu o restanţă la capitolul stil.

Elena Udrea nu se poate plânge că nu ar avea haine în garderobă şi nici genţile de firmă nu-i lipsesc. Deşi la una dintre ieşirile ei a purtat o poşetă scumpă cu care a atras imediat atenţia, rochiţa, cardiganul, cizmele şi dresul au făcut-o să intre la rubrica „prost îmbrăcate”. Cel mai probabil, blonda va fi extrem de surprinsă că nu a fost pe placul celebrei Iulia Albu, care i-a desfiinţat outfit-ul la emisiunea „Wowbiz” de la Kanal d. La vederea Elenei Udrea, fashion-designerul nu a putut decât să o ia peste picior.

„Unul dintre acele acele rare momente, istoric vorbind, când o geantă frumoasă plimbă o ţinută atât de urâtă. Sunt profund marcată de abilităţile stilistice ale Elenei Udrea de a îmbina acele cizme absolut groteşti cu dresul plasă, cardiganul şi rochiţa mulată, dar cel mai tare mă impresionează feminitatea gesturilor şi postura impecabilă. Am decis ca Elena să primească un minus Bau”, a spus ironică Iulia Albu la rubrica ei săptămânală de la Kanal d.

Nu este prima dată când Iulia Albu o critică pe Elena Udrea. În trecut fashion-designerul a spus despre politiciană că este snoabă şi piţipoancă.

 

 

 

Sursa: click.ro