George Chirilă, bărbatul cu două soții, pus să aleagă între ele de către Saveta Bogdan: „Dacă ar trebui să iasă cineva din triunghiul ăsta…” Te-ai fi așteptat la un asemenea răspuns?

Saveta Bogdan își continuă peripețiile la Iași, punându-l pe George Chirilă să ia o decizie drastică. Deși viscolul a făcut ravagii la Iași, condițiile meteo nu au stat în calea aventurii lor.

„Am ieşit afară şi am cugetat. M-am înviorat în zăpadă. Apoi m-am gândit că nu pot să mă raportez la doamna Saveta ca o femeie în vârstă. Îmi venea să-i spun ”măi, fato”.”, a mărturisit George Chirilă, în timp ce Saveta l-a întrebat pe cine iubeşte mai mult, potrivit wowbiz.ro.

„Sunt zile în care faţă de una am mai multă atracţie, alte zile faţă de cealaltă. Depinde de zile. Noi amorul îl numim diferit. Cum să spun? Contopire în iubire. Acest lucru la noi se întâmplă doar pentru a procrea, doar pentru copii. Afară de aceste două femei, pe care le-am luat fete fecioare, eu n-am mai avut alte femei. Noi fuzionăm pentru a face un copil.”, a mai spus el.

Întrebat dacă doarme cu ambele surori noaptea, el a răspuns că preferă să doarmă singur: „Dorm singur. Eu mă culc afară, pe pământ. Azi noapte am mai mers şi în casă, dar de obicei mai dorm afară, pe pământ. Aseară am fost la Nicoleta. Am definit gelozia ca fiind defect, iar acum privesc aşa. Au înţeles în timp că nu e bine.”

Întrebat ce s-ar face dacă i-ar muri una dintre soții, George Chirilă a mărturisit: „În clipa în care femeia e curată, nu are de ce să se îngrijoreze, nu apar complicaţii. Noi trei am hotărât acest lucru şi am decis ca copilul nostru să vină în câmpul nostru, în iubirea noastră. Trei din copii s-au născut cu cordonul după gât, cum a ieşit, i-am dat cordonul şi a fost bine. Când am avut un caz grav, am chemat medici. Şase medici au fost aici, prieteni de-ai mei.”

La întrebarea pe care dintre cele două soții ar alege și la care ar renunța, bărbatul a răspuns: „Dacă ar trebui să iasă cineva din triunghiul ăsta, eu să fiu acela!”

Sursa: wowbiz.ro

CITEȘTE ȘI:

Caz nemaiauzit în Satu Mare! „Anett a avut o ciroză hepatică. Romeo, fiind într-o vizită pe-acasă, din Danemarca (locul unde plecase la muncă), a auzit de cazul Anettei şi i-a sărit imediat în ajutor!” NU se cunoșteau! Ce s-a întâmplat după ce băiatul de 23 de ani i-a dat o parte din ficatul lui?

Romeo Kulcsar şi Anett Marcuş sunt doi tineri, protagoniștii unei povești cum rar se mai întâmplă în zilele noastre. Cei doi s-au cunoscut prima dată în anul 2017, după 20 de ani de vecinătate, Romeo fiind din Tăşnad şi Anett dintr-o localitate alăturată, Chereuşa. Întâlnirea lor a fost departe de a fi una obișnuită, așa cum s-ar întâmpla oricăror alți tineri de 23 respectiv 24 de ani.

Romeo a vrut să o cunoască pe Anett după ce a auzit că fata are nevoie de un transplant de ficat, după ce a suferit o ciroză hepatică autoimună. Însă Romeo nu a vrut doar să o cunoască, ci s-a oferit să îi doneze o bucată de ficat, fără ca nici măcar să știe dacă sunt compatibili.

În cele din urmă transplantul s-a întâmplat în mijlocul lunii ianuarie, după luni de controale și analize, și a fost un succes! După ce povestea lor s-a încheiat cu un astfel de succes, salvarea unei vieți, ea a fost spusă pe grupul de Facebook al oraşului Tăşnad, de Cristian Irimuş.

„Anett a avut din păcate o ciroză hepatică autoimună, mai exact a moştenit o celulă moartă la ficat… Romeo, fiind într-o vizită pe-acasă, din Danemarca (locul unde acesta era la muncă), a auzit de cazul Anettei şi i-a sărit imediat în ajutor! Neştiind dacă grupele sanguine se potrivesc sau nu! PUR ŞI SIMPLU I-A SPUS CĂ ÎI DONEAZĂ EL! Şi-au avut noroc! Din noiembrie «colindă» spitalele ca să le coincidă toate probele… A fost totul în regulă!

Aşa că ieri, 17.01.2018 ziua cea mare a sosit! După o operaţie de opt ore, la Spitalul Fundeni din Bucureşti, Romeo i-a donat Anettei o bucăţică din ficatul lui! Operaţia a reuşit, iar cei doi sunt bine!”, scrie Cristian Irimuş, potrivit wowbiz.ro.

Romeo a impresionat prin gestul său întreaga comunitate din Satu Mare, el și-a riscat viața pentru a salva o necunoscută, și, mai mult, a făcut totul în mod dezinteresat, fără să se aștepte la vreo recompensă financiară. Astfel, Romeo ne-a dat tuturor o lecție valoroasă de omenie.

„Când îi vorba să salvezi o viaţă nu stai să calculezi cât curaj ai…. Am dat declaraţie la notar că de bună voie şi neforţat de nimeni fac gestul ăsta… Dacă eu eram în locul ei şi mie mi-ar fi plăcut să mă ajute cineva!”, afirmă Romeo, după ieşirea din operaţie.

În prezent cei doi se află în București, la Spitalul Fundeni, iar starea lor de sănătate este una bună.