Horoscop zilnic 14 noiembrie: „Vin nişte bani, în condiţiile în care, prin buzunare le cam bate vântul, dar dacă trebuie să plătească ceva, nu le vor ajunge.” Iată ce ne rezervă astrele pentru ziua de astăzi:

Horoscop zilnic 14 noiembrie: Berbec (21.03 -19.04)

Iubire: şi ei au nevoie de un partener care să le înţelegă nevoile interioare, să le menajeze mentalul şi sufletul.
Sănătate: să mănânce la timp şi să bea multă apă.
Bani: vin nişte bani, în condiţiile în care, prin buzunare le cam bate vântul, dar dacă trebuie să plătească ceva, nu le vor ajunge.

 
Horoscop zilnic 14 noiembrie: Taur (20.04 – 20.05)

Iubire: au senzaţia că nimic nu le iese, că fac planuri degeaba, că orice le oferă celor dragi tot nemulţumiţi sunt.
Sănătate: se vor confrunta cu un puseu de cervicartroză.
Bani: stau foarte bine chiar dacă iau dintr-un buzunar şi pun într-altul, asta nu înseamnă că nu au bani ci că sunt chibzuiţi şi atenţi la tot ce cheltuie.

 
Horoscop zilnic 14 noiembrie: Gemeni (21.05 – 21.06)

Iubire: au nevoie de răbdare ca să treacă în revistă modul de abordare a relațiilor cu cei pe care îi iubesc sau la care ţin.
Sănătate: Urgenţele ţin de la absecele dentare la problemele biliare și până la amigdalita pultacee.
Bani: o duc moderat, chiar aş spune că este singurul domeniu care vine să le mai atenueze din trăiri.

 
Horoscop zilnic 14 noiembrie: Rac (22.06- 22.07)

Iubire: încearcă din răsputeri să se desprindă, se simt prinşi într-o capcană de emoţii şi sentimente contradictorii ceea ce îi bulversează total.
Sănătate: răcelile sunt la ordinea zilei şi căderile imunitare.
Bani: lucrurile în acest domeniu s-au mai aşezat, totuşi le-aş sugera să nu se apuce să cheltuie aşa cum au obiceiul.

 
Horoscop zilnic 14 noiembrie: Leu (23.07- 22.08)

Iubire: vor întâlni în cercul pe care îl frecventează, pe cineva care îi va marca viaţa mult timp de acum înainte.
Sănătate: rămâne, în continuare viciată axa imunitară şi tractul uro-genital.
Bani: sunt apreciaţi pentru ceea ce fac şi se vor trezi peste noapte cu o propunere pentru o nouă colaborare.

 
Horoscop zilnic 14 noiembrie: Fecioară (23.08 -22.09)

Iubire: tensiunea relațională dispare ca prin farmec, revine încrederea în sine, dorinţa de a schimba ceva în viaţa lor, speranţe, încep să-şi facă planuri, să viseze.
Sănătate: problematic sectorul hepato-biliar.
Bani: se limpezesc apele, ceea ce înseamnă că pot veni bani mai mulţi decât au negociat.

 
Horoscop zilnic 14 noiembrie: Balanţă (23.09 – 23.10)

Iubire: nu stau rău deloc, dimpotrivă, se repede cu capul înainte când este vorba despre dragoste.
Sănătate: se pot confrunta cu neplăceri care ar putea să îi aducă la urgenţă dacă nu sunt atenţi!
Bani: să nu ia nicio decizie financiară pentru că ar putea să-şi greveze bugetul pentru mult timp de acum încolo.

 
Horoscop zilnic 14 noiembrie: Scorpion (24.10 – 22.11)

Iubire: când e vorba despre iubire cad uşor în capcană iar după-amiază lucrurile par să ia o turnură neaşteptată, conflictuală.
Sănătate: ar putea afla despre un diagnostic de care tot timpul le-a fost teamă.
Bani: unii ar putea primi o sumă, de nici lor nu le vine să creadă, undeva către seară, posibil un împrumut de la care îşi cam luaseră gândul.

 
Horoscop zilnic 14 noiembrie: Săgetător (23.11 – 21.12)

Iubire: sunt puse în situaţia de a renunţa la o sarcină sau de a o duce la capăt, cert este că aspectele emoţionale care ţin doar de decizia lor.
Sănătate: doamnele ar trebui ca astăzi, să dea mai multă atenţie, problemelor de natură ginecologică şi hormonală.
Bani: azi nu ar trebui să cheltuie niciun leu!

 
Horoscop zilnic 14 noiembrie: Capricorn (22.12 – 20.01)

Iubire: ceva se schimbă și în mentalitatea lor, vis-a-vis de iubire și de cuplu, deci o zi interesantă pentru unii dintre ei dar şi pentru cuplurile tinere.
Sănătate: să dea mai multă atenţie odihnei și somnului.
Bani: să fie atenţi doar că orice creştere fianciară pe care o pot primi acum să le fie anulată la sfârşitul lunii.

 
Horoscop zilnic 14 noiembrie: Vărsător (21.01 -19.02)

Iubire: se dau serioase bătălii interioare care le şubrezeşte temelia încrederii în sine.
Sănătate: scăderea bruscă de presiune se resimte la nivel articular.
Bani: nu există stres, în măsura în care nu le zburdă mintea la vreo investiţie cum le place lor. Să o gândească dar atât.

 
Horoscop zilnic 14 noiembrie: Peşti (20.02 – 20.03)

Iubire: lucrurile sunt bune, nesperat de bune aş spune, dacă ne gâdim la spiritul dominator al acestora.
Sănătate: transpiră mult aşa că hidratarea trebuie să fie marea lor problemă!
Bani: şi ei vor să facă ceva pe măsura renumelui lor dar să facă bine să se sfătuiască cu cei care au experienţă în domeniu nu cumva să arunce banii pe fereastră.

 
Sursa: click.ro