Kate Middleton, la prima apariție publică de anul acesta! Ținuta impecabilă a facut-o să strălucească la propriu, iar burtica devine din ce în ce mai vizibilă! Ducesa e în continuare preferata micuților! Iată imaginile

Deși cele două viitoare cumnate au o relație bună, după spusele lui Meghan, și chiar ale lui Harry, noi am sesizat deja o rivalitate între cele două în ceea ce privește percepția lor de către simpatizanții regali. În sensul că aceștia s-au împărțit în două tabere, una susținând că Meghan este cea mai stilată viitoare – regalitate, și a doua care o vede pe Kate ca fiind emblema casei regale britanice în materie de styling și modă.

Ei bine, noi nu putem spune decât că cea mai recentă apariție a Ducesei de Cambridge a fost una ca-n zilele ei bune, adică fără cusur. Soția viitorului Rege al Marii Britanii a participat, azi, la un eveniment organizat la Reach Academy Feltham, în Londra, în cadrul căruia a interacționat cu mai mulți copii. N-are rost să mai precizăm cum s-a descurcat, căci știm despre Kate că are lipici la puști.

Putem preciza, însă, că paltonul de-un albastru imperial i-a venit ca turnat, iar accesorizarea a fost – ca de obicei – perfectă! Ne-a plăcut și rochia pe care a purtat-o, care prezenta un imprimeu floral, deși n-am putut-o vedea în toată splendoarea, fotografiile de la eveniment nefiind chiar explicite. Un alt punct forte al apariției ei a fost clutch-ul asortat pantofilor de catifea. Până și make-up-ul a fost unul deosebit și mai atent ales pentru această primă apariție din an, Kate optând atât pentru culoare pe pleoape, cât și pentru tuș. Iar buclele au fost perfecte, în stilul de ”retro diva”, care o prind atât de bine.

Citește și: Prințul Harry și Meghan Markle au avut parte de ovații la a doua apariție publică

 

Prințul Harry și Meghan Markle au vizitat ieri un post de radio din sudul Londrei. Cuplul a fost a fost primit cu ovații de mulțimea de fani din fața radioului.

Ca și la prima apariție publică de la anunțarea logodnei, și de această dată Prințul Harry și Meghan Markle au fost așteptați de o mulțime numeroasă de fani. Cei doi au au vizitat postul de radio Reprezent 107.3FM în Brixton, sudul Londrei, pentru a vedea activitatea stației în formarea tinerilor în domeniul media și pentru a afla mai multe despre modelul radioului de utilizare a muzicii și a mass-media pentru impactul social.

Deși este abia cea de-a doua apariție publică importantă pentru Meghan, pare că actrița de 36 de ani se obișnuiește foarte repede cu rolul de membru activ al familiei regale britanice. Aceasta a pășit încrezătoare alături de logodnicul ei și și-a păstrat zâmbetul pe buze pe tot parcursul întânirii.

Pentru această apariție, Meghan a ales un palton camel de la Smythe și o eșarfă în aceeași culoare de la Jigsaw, deasupra unui pulover Marks and Spencer și a unor pantaloni negri Burberry.

Meghan a făcut cu mâna fanilor care s-au strâns în număr foarte mare în fața postului de radio pentru a vedea cuplul regal.

 

 

Sursa: glamor.ro, okmagazine.ro