Lovitură grea pentru cultura română, anunțul devastator a fost făcut în urmă cu puțin timp. Dumnezeu s-o odihnească!

Geta Caragiu, sora regretatului Toma Caragiu, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de Societatea de Cultură Macedo-Română, prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook, potrivit spynews.ro.

„Am aflat cu tristețe că a trecut la cele veșnice, la vârsta de 88 de ani, GETA CARAGIU, sculptoriță și profesoară la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, de sorginte aromână, sora regretatului actor Toma Caragiu și a acad. Matilda Caragiu-Marioțeanu. Membrii Societății de Cultură Macedo-Române transmit condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să o odihnească!” a fost mesajul transmis de reprezentanții societății.

Geta Caragiu a murit la vârsta de 88 de ani. A fost una dintre cele două surori ale actorului Toma Caragiu, cealaltă fiind Matilda Caragiu Marioțeanu, care a încetat din viață în 2009. Iată ce declara Geta Caragiu pentru Formula As în urmă cu ceva vreme: „Ei, au fost odată ca niciodată trei iezi cu­cuieţi: Toma, cel cu stea în frunte, şi două fete – Matilda şi Geta. Toma a moş­tenit talentul de la mama şi de la bunica, care erau foarte hărăzite, trans­miteau cu foarte multă uşu­rinţă hazul. Despre bunica noas­tră, Toma zicea că a fost stagiară a Comediei franceze, fără şcoală.

Era o fiinţă minunată, te făcea să râzi, ea ră­mânând serioasă, avea un comic din ăsta, mucalit şi sobru, pe care Toma l-a moştenit. Mama mi-a povestit că profesorul lui Toma din clasa a patra primară (eram încă în Cadrilater), i-a spus de atunci că Toma va deveni actor. O previziune extraordinară. Sora mea, Matilda, filolog şi acade­mi­cian, era o înţeleaptă, un cap foar­te dotat, iniţial şi-a dorit şi ea să facă regie de teatru, dar nu a lăsat-o Toma, era plă­pândă, avea plămânii debili. I-a zis că să fie regizoare e o muncă mult prea grea pentru ea. Şi atunci, Ma­tilda a ales să meargă la filologie.

Era foarte dăruită pentru asta, mai ales pentru studiul limbii române şi al dialectelor ei. Vorbea limbi străine cu uşurinţă, iar foştii ei stu­denţi şi-o amintesc şi azi cum îşi trans­forma în spectacol cursurile de limba română, de la Univer­si­tatea din Bucureşti. Chemarea teatrului nu dispăruse din ea. Cât despre mine, totul a plecat de la o pro­fesoară a mea de desen pe care am avut-o la Plo­ieşti, Victoria Băncilă. Era nepoata pictorului Octav Băncilă şi făcuse Belle Artele.

Ea a simţit că există ceva la mine, văzându-mi desenele. Pe vremea aceea existau gazetele acelea de perete, pline cu articole anoste, iar d-na Băncilă mi-a adus într-o zi o pânză neagră, cerată, mare şi lungă, şi creioane colorate: „Uite, asta să fie gazeta ta de perete!” – mi-a zis, iar după primele linii schiţate a început să mă dirijeze serios spre desen.

Eram cam prin clasa a 11-a, destul de târziu, când m-am hotărât să merg la Arte. Am fost împinsă în direcţia asta şi de Matilda, că ea, fiind mai mare ca mine, îmi era un fel de mentor. Întot­deauna a avut sentimentul ăsta matern faţă de mine. Chiar şi Toma îi scria, când era în armată: „Vezi, ai grijă de ăla micu’ şi frumosu'”. Aşa mă vedea el, frumoasă…”


Dumnezeu să o odihnească!