Moment jenant pentru cumnatul lui Carmen de la Sălciua! Imaginea în care stă pe vasul de toaletă a ajuns pe Internet. L-a făcut de râsul lumii

Foto: alba24.ro

Cumnatul lui Carmen de la Sălciua a făcut-o lată, dar pățania lui se datorează fratelui său celebru, Culiță Sterp. Mai exact, artistul nu a ezitat să facă publică o imagine în care fratele său mai mic apare într-o ipostază în care nimeni nu își dorește să fie pe rețelele de socializare. Nu, nu e o glumă: în poză, Iancu Sterp este pe un vas de toaletă.

Culiță Sterp a postat pe rețelele de socializare imaginea, desigur, în spirit de glumă. Chiar el i-a făcut poza în timp ce frații se aflau într-un magazin cu articole pentru casă și construcții. Toate astea au pornit, după ce Iancu Sterp s-a așezat pe unul dintre vasele de toaletă aflate la vânzare în centrul comercial. Amuzanta poză a fost însoțită de un mesaj: „Pățești să te scape oriunde”, a scris Culiță Sterp pe imaginea în care apare fratele său. Totodată, artistul a pus pe imaginea respectivă și mai multe emoticoane, în plus, deși are data de 22 martie, poza a fost recent urcată pe Instagram.

Poate că frumosul cumnat al lui Carmen de la Sălciua a pierdut un pariu, iar imaginea cu el pe WC a fost „plata”? Dar Culiță Sterp nu doar a pus imaginea, ba și-a mai și etichetat fratele, pentru ca și prietenii fratelui său să vadă fotografia. Acum v-o arătăm și vouă:

CITEȘTE ȘI:

Carmen de la Salciua l-a făcut pe Culiță „Nicolae” Sterp cel mai fericit bărbat din lume! Tânărul a vrut să dea chiar el vestea minunată. Bravo lor!

Carmen de la Salciua trăiește alături de Nicolae Sterp clipe incredibile, iar iubitul artistei a ținut să facă un anunț special. Cei doi sunt fac parte dintre cei mai apreciați artiști ai momentului, și și-au surprins fanii cu ultima lor apariție excepțională.

Ce s-a întâmplat? Artiștii au mers împreună la un eveniment, și, spre deliciul publicului, Nicolae i-a făcut iubitei sale o declarație minunată și extrem de emoționantă. Iată ce i-a zis: ,,Unei singure femei am dat în grijă inima din mine şi a păstrat-o atât de bine…iubirea noastră e un jurământ al sufletelor şi aşa va rămâne!”, i-a spus Nicolae Sterp.

Se pare că dragostea e mare între cei doi, să nu uităm că de Sfântul Nicolae Carmen i-a făcut și ea o declarație incredibilă iubitului ei:

El este omul cu care am avut prima traire de genu “te vad langa mine o viata”, ne-am si casatorit pentru ca era prea mare compatibilitatea din toate punctele de vedere. Doar ne uitam unul la celalalt si stiam ce ne dorim si de cele mai multe ori am avut aceleasi idei! El este un om bun, este foarte curtat, asta e drept, pentru ca este un barbat frumos, insa e foarte echilibrat. Niciodata, in ciuda calitatilor pe care le-a dobindit de la Mama Natura, nu a avut o atitudine mandra asa cum lesne poti vedea la multi barbati din ziua de azi. E o lume prea nebuna, dar noi incercam sa fim diferiti si sa credem ca inca mai exista iubirea adevarata in lume! Publicul ne iubeste pentru ca noi il respectam, pentru ca ramanem simpli si pentru ca transmitem pana in inimile lor ceea ce noi traim! Sa-i dea Dumnezeu sanatate (n.r.: sotului ei) si Doamne ajuta sa ne bucuram si de copiii… cine stie poate aduce Mos Craciun vreo doua liniute in loc de una!”, a declarat pe atunci pentru HeyNews.ro, Carmen de la Salciua.