Momente de „cumpănă” pentru Walter Zenga: cum a ajuns să arate Raluca, soția lui. Așa a fost surprinsă zilele trecute. E de nerecunoscut

Deși este italian, el se simte român, mai ales pentru că și-a cunoscut iubirea vieții în România – de atunci el și frumoasa Raluca au devenit de nedespărțit. Însă Walter Zenga a plecat pentru a face performanță în fotbal, în Dubai, și și-a luat cu el și familia.

Dorul de casă și-a pus amprenta pe amândoi: „Îmi lipsește natura noastră încă fermecator de sălbatică, aerul proaspăt de munte, o plimbare pe culmi montane inverzite urmată de o masă împărătească cu bunătăți de casă, animată de glume și snoave ca la noi… Pe un fundal de muzică populară care să te invite la o horă, la o sârbă!”, a povestit Raluca Zenga cu sufletul îndoit, potrivit evz.ro. „Azi o să bem un păhărel de palincă sau de vișinată în cinstea României și o să ne uităm la posturile de televiziune românești! Suntem cu ochii pe voi!”, a mai adăugat frumoasa blondă care spune că, deși e plecată de mulți ani din țară, nu se poate identifica altfel decât româncă. În ceea ce-l privește pe Walter, lui îi este dor de sarmale…

Totuși, zilele trecute, Raluca a fost surprinsă de către jurnaliștii mondeni de la verdict.ro, într-o vestimentație cel puțin ciudată. Niciun accesoriu nu se potrivea, fapt care i-a făcut pe criticii de modă să declare: „Aparent nimic nu se leaga cu nimic. Dar exista totusi o solutie: simplifica. Daca inlocuiesti incaltamintea cu cele mai banale sandale sau macar cu in pantof negru, clasic, rezultatul nu o sa mai fie atat de ciudat. Sau poti alege macar un colant mult mai simplu, fara aceasta dunga care confisca toata atentia.” Să fie acesta un semn că stilul nu se învață?

Iată imaginea, voi ce credeți?

CITEȘTE ȘI:

Ce se întâmplă, de fapt, cu organismul tău dacă alegi să fii incinerat. Informații șocante de la crematoriu. Nimeni nu știe asta!

Deși practica incinerării nu este foarte răspândită în România, tot mai multe persoane publice par să tindă către această variantă. Ritualul acesta este unul puternic contestat, asta fiindcă românii, tradiționaliști, nu sunt de acord cu procedeul care-l transformă pe om în 3 kilograme de cenușă.

„Există un cearşaf care este sub mort şi, exact aşa cum se află, cu flori, cu tot ce are – în afară de iconiţe, pe care le ia familia, că e păcat să le bagi la foc – se pune pe limba căruţului şi se introduce la cuptor. La temperatura care se va produce, totul va arde“, explică Emilian Niculescu, angajat al Crematoriului din Vitan-Bârzeşti, pentru B365.ro.

Vor rămâne oasele calcinate, atât rămâne dintr-un om. Undeva între 1,5 şi 3 kilograme de cenuşă. „Incinerarea durează cam două ore, după care cenuşa se recoltează într-o sală specială, unde se pisează, se pune la urnă, se lipeşte biletul semnat de familie cu numele decedatului. Urna va sta sub supraveghere până când familia decide ce va face. Mulţi se duc, o aruncă pe apă, pe munte, pe mare, alţii o îngroapă, o duc la cavouri.“

În cazul trupurilor care au peste 120 de kilograme, Crematoriul din Vitan-Bârzeşti refuză incinerarea, întrucât au avut probleme cu „un decedat cu gabarit depăşit“, pe care vor să le evite. „Am avut la 180 de kile, dar trebuie forţă.“ Emilian Niculescu are un glas relaxat, firesc, atunci când vorbeşte despre meseria lui. „Când se-aduc copii mici pentru incinerare ai o strângere de inimă. Când bagi un copil mic la cuptor“, atunci îşi mai pune întrebări.

În codul de etică al Federaţiei Internaţionale de Incinerare, înfiinţată încă din anul 1937, este specificat clar că, „odată ce sicriul şi conţinutul lui este pus în cuptor, acesta nu trebuie atins până ce procesui nu este complet“, potrivit adevarul.ro.

Lauren Rosen are 26 de ani și e angajată la un crematoriu și paznic la cimitir. Ea a povestit pentru vice.com, cum decurg zilele ei de muncă: „Incinerarea durează cam două ore, la temperaturi de aproape o mie grade Celsius. La final, rămân de obicei craniul, coloana, oasele șoldului și o parte din creier. Când mai sunt treizeci de minute, mă uit înăuntrul unității. De obicei, văd o masă neagră, care e creierul, apoi văd coloana și pelvisul. Uneori, după încheierea completă a incinerării, creierul rămâne acolo. E atât de dens încât nu poate fi descompus. În plus, e protejat și de craniu. La final, când iau oasele și mătur unitatea, pun tot ce rămâne pe o masă de metal. Mereu sunt presărate bucăți de creier pe-acolo. (…) La incinerarea cu martori, familia vine la crematoriu, își ia la revedere de la decedat și poate apăsa chiar pe butonul de aprindere a cuptorului dacă vrea. Acest ritual nu mai e la modă acum, dar șeful meu mi-a zis că înainte primea zilnic cereri de incinerări cu martori. Îmi place că membrii familiei se implică și sunt receptivi. Mi se pare tare. Nu e un proces delicat, e greu de explicat unui membru al familiei. E un mod violent de a scăpa de un cadavru.”

Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă Română nu susţine practica incinerării, întrucât aceasta se împotriveşte credinţei ortodoxe pe care au fost întemeiate hotărârile Sfântului Sinod din anii 1928, 1933 şi din 5 iulie 2012. Totuşi, nu există o poruncă sau o învăţătură scripturală cu privire la incinerare.

„Trupul este, în credinţa creştină, chipul sufletului şi este creat de Dumnezeu printr-un act de atenţie deosebită. El nu este o închisoare regretabilă a sufletului, ci organul prin care acesta se manifestă, imprimând asupra lui pecetea caracterului său. Trupul face atât de mult parte din fiinţa omului, încât viaţa veşnică, cea deplină, va fi tot în trupul pe care l-am avut. Trupul acesta omenesc se bucură de atâta cinstire în ochii lui Dumnezeu, încât Fiul Său Şi l-a făcut trup propriu şi stă cu el în vecii vecilor pe tronul dumnezeiesc. […] În arderea trupului se manifestă pur şi simplu instinctul păcătos şi absurd de a destrăma credinţa creştină. Ea arată o totală necredinţă în Dumnezeu şi în demnitatea omului, făcut după chipul lui Dumnezeu. Ea descoperă un suflet pustiu de orice credinţă, găsind în cenuşă şi în praf simbolul cel mai nimerit al pustiului din el. Căci actele noastre au şi funcţia de a simboliza credinţele noastre. Cine respectă trupul, chiar mort, îşi simbolizează prin aceasta credinţa în veşnicia lui, iar cine lasă să i se ardă trupul arată că nu crede în nimic. […] Suntem siguri că într-o bună zi, nu prea depărtată, vom citi în Monitorul Oficial decretul de desfiinţare a crematoriului, cuptor de trupuri omeneşti şi loc de sfidare a credinţei româneşti. Cine vrea să se ardă s-o facă acasă la el, cu uşile zăvorâte. Sufletul poporului nostru n-are nevoie de asemenea spectacole.“ – Părintele Dumitru Stăniloae, în „Telegraful Român“ din 14 ianuarie 1940