S-a aflat! A ținut să o spună chiar ea! Soţia lui What’s Up a vorbit despre despărţirea de cântăreţ, după ce a părăsit din căminul conjugal

„Mariajul lui What’s Up cu soţia lui scârţâie?”. Asta s-au întrebat azi mulţi prieteni şi fani de-ai cuplului, după ce a apărut informaţia potrivit căreia, Simina a plecat de acasă. Cei doi sunt împreună de şapte ani, iar anul trecut au făcut nunta şi… e drept, relaţia lor a fost presărată şi de certuri puternice. La câteva ore după ce s-a aflat această veste, soţia artistului a vorbit despre ceea ce s-a întâmplat, de fapt.

Simina a spus că nu a plecat de acasă pentru că s-a certat cu What’s Up, ci pentru că a mers într-o vacanţă cu o prietenă. Mai mult, ea a subliniat că în prezent, ei sunt împreună şi că nu au de gând să divorţeze.

„În acest moment sunt cu soţul meu, suntem bine, nu ne-am despărţit, nu divorţăm, avem verighetele pe deget. Am fost plecată o săptămână la munte cu o prietenă şi, poate de aici, au plecat aceste zvonuri, pentru că soţul meu suntem mai peste tot împreună”, a declarat Simina, potrivit unei emisiuni TV.

What’s Up, pe numele din buletin Marius Ivancea, este un cântăreţ din România. S-a făcut remarcat odată cu lansarea melodiei „Taxi”. Artistul şi Simina, femeia care i-a cucerit inima, s-au căsătorit pe 28 august 2016.

Citește și What’s Up si sotia lui au ajuns la cutite! Motivul pentru care se cearta din ce in ce mai des! “Nu a vrut sa renunte la…”

What’s Up si sotia lui Simina au ajuns sa se certe din ce in ce mai des, deoarece tanara nu vrea sa… asculte de el. La ultima data, cantaretul a cedat si a lasat-o balta.

Cantaretul si sotia lui isi doresc foarte mult sa devina parinti cat mai curand. Au discutat deschis despre asta, iar What’s Up a rugat-o pe Simina sa se lase de fumat, pentru a nu avea probleme.

„Eu si ea ne dorim sa avem un copil. Cand am decis asta, eu i-am spus sa se lase de fumat. La masa, ea a scos o tigara. N-a vrut sa renunte, asa ca, m-am suparat, m-am ridicat si am plecat. Am mers direct la mama, am dormit pe canapea, iar dimineata am plecat la studio”, a declarat artistul.

Culmea, femeia isi recunoaste greseala, insa sustine ca ii este foarte greu sa renunte la tabieturile ei.

„Are dreptate. Eu doream sa fumez o tigara dupa masa, asa cum fac mereu. I-am promis ca nu o sa mai am aceste tabieturi, ca sa putem sa avem un copil, dar momentan vad ca nu imi iese. Acum el are deja un copil si asta sunt eu, eu sunt copilul in relatie.”, a spus si Simina.

Cantaretul poarta ochelari, insa nu sunt nici de soare si nici de forma, asa cum cred unii. Marius Ivancea, cunoscut publicului sub denumirea de scena What’s Up, trece prin clipe de cosmar din cauza ochelarilor, mai ales cand se afla in concerte sau in emisiuni.

„Initial multi credeau ca sunt de soare. Chestia e ca la emisiuni ma dureau ochii foarte tare de la lumini, ochelarii mei heliomati nu se inchideau la luminile alea, asa ca port niste ochelari mai inchisi. Anul trecut aveam -7, acum am ajuns la -8 din cauza ochelarilor”, a povestit Marius in cadrul unei emisiuni TV.

 

 

Sursa cancan.ro