S-a întors roata la Bollywood. După ce a fost umilită de Salman Khan, Iulia Vântur i-o plătește cu vârf și îndesat! Ce s-a întâmplat a apărut în toate ziarele din străinătate

Roata s-a întors în India, mai precis la Bollywood, acolo unde, până acum, Iulia Vântur era cea care părea să fie îndrăgostită până peste cap de actorul indian Salman Khan.

Deși până acum românca era eclipsată de succesul incredibil al iubitului său, acum lucrurile par să se fi schimbat, iar soarele strălucește puternic și pe strada Iuliei Vântur, Românca avea România la degetul cel mic, dar a decis să plece în India pentru a-și îndeplini visul și pentru a găsit gloria. Acum se pare că a făcut alegerea potrivită, deoarece a reușit. Dacă până acum Salman Khan era cel care era vedetă, acum lucrurile s-au schimbat în relație și frumoasa blondină a luat locul de vedetă.

Lucrurile îi merg cum nu se poate mai bine în India, iar după ce a devenit cunoscută în lumea muzicii, Iulia Vântur a primit multe oferte pentru a juca și în filme. Vedeta a refuzat, însă, fiindcă vrea să-şi dedice energia muzicii. De altfel Iulia Vântur este conştientă de ce este în stare şi spunea de curând că ştie care îi sunt capacităţile şi ştie că poate să reuşească ceea ce îşi propupune. „Ştiu care îmi sunt capacităţile şi ştiu că pot să reuşesc. Tot ce fac acum fac pentru că îmi place şi pentru că am primit un dar şi ar fi păcat să-l irosesc”, a spus Iulia Vântur, potrivit Antena Stars.

Iulia a devenit tot mai prezentă în showbizul indian, abia mai face faţă proiectelor pe care le are acolo: modă, reclame, muzică, televiziune. Mai mult, Iulia Vântur (37 de ani) le-a cucerit şi pe rudele iubitului ei, actorul Salman Khan (52 de ani), aşa că viaţa în “exil” pare din ce în ce mai minunată.

De curând a acordat un interviu pentru click.ro, unde face pentru prima dată declarații fără ocolișuri despre viața sa în India. Iată câteva dintre declarațiile sale: „Am fost invitată în emisiunea “TheVoice Kids” şi în “The Raising Star”. A fost incitant, pentru că în emisiunile respective se vorbeste doar hindi. Am cântat, ne-am distrat, am interacţionat şi “jurizat” concurenţii. Mă bucur că piesa noastră, “Harjai”, este difuzată foarte des pe TV, radio, sunt recunoscătoare pentru asta.”

Iulia apare în reclame la bijuterii, și a primit tot felul de oferte: „Am primit oferte pentru contracte de imagine şi în India, însă sunt în discuţii, nu am luat o decizie pe termen lung. Am primit şi oferte pentru filme, însă acum vreau să mă focusez pe muzică. Nu am avut ambiţii să-mi fac o carieră la Bollywood, am trecut de acea etapă în viaţă, în care am avut ceva de demonstrat mie şi celor din jur. Ştiu care-mi sunt capacităţile şi ştiu că dacă îmi doresc cu adevărat ceva, reuşesc. Tot ce fac acum fac pentru că îmi place şi pentru că am realizat că am primit cu adevărat un dar, pe care ar fi păcat să-l irosesc (n.r. vocea).”

Întrebată care îi este secretul pentru faptul că este mai strălucitoare ca oricând, Iulia Vântur a răspuns: „Mulţumesc. Iubesc ceea ce fac. Întotdeauna mi-a plăcut să cânt, însă acum învăţ muzica şi, pe măsură ce o descopăr, îmi place şi mai mult. Mă bucur din suflet de fiecare oră petrecută în studio, compunând sau doar cântând cu compozitorii, cântăreţii de aici.”

Sursa: click.ro