3 mâncăruri tradiționale pe care să le deguști în Buzău

Județul Buzău reprezintă o surpriză plăcută pentru fiecare turist care a ajuns vreodată pe aceste meleaguri. Cu un relief bogat, numeroase atracții turistice și tradiții locale, dar și o gastronomie aparte, Buzăul este o zonă de provincie unică în Muntenia. Când vine vorba de bucate, am putea spune cu certitudine că nu există persoană care să nu fi aflat de renumiții cârnați de Pleșcoi sau delicioșii covrigi de Buzău. Partea culinară scoate în evidență județul prin multe preparate deosebite, în bucătăria zonei folosindu-se sortimente variate de legume, fructe, carne de pasăre și de vită sau paste făinoase. An de an, din dorința de a promova constant gusturile autentice românești, la Buzău se organizează expoziții gastronomice unde cei mai iscusiți bucătari se întrec în mâncăruri tradiționale. O mulțime de preparate pot concura onorabil pentru un loc printre favorite, însă vă prezentăm doar trei dintre deliciile pe care trebuie să le ia în considerare orice gurmand care ajunge în această zonă:

Plăcintă cu lobodă

Pregătită în casele muntenilor din Buzău în special primăvara, când apar verdețurile proaspete, plăcinta cu lobodă este una dintre cele mai bune mâncăruri din Buzău. Se gătește doar din ingrediente naturale, dintr-un aluat ca de pâine, dar puțin îmbunătățit. Făina se amestecă cu lapte în loc de apă, drojdie și sare, pentru a obține o cocă pufoasă, iar pentru umplutură se folosește o brânză mai sărată, fărâmițată, pătrunjel, mărar și lobodă. Preferata buzoienilor este loboda roșie, pe care o pun în această plăcintă din belșug. Se întinde o foaie de aluat, se taie în pătrate sau alte forme, iar în mijloc se așează umplutura de brânză și verdeață, crudă, fără să fie călită. Se formează plăcintele, care după ce se dau pe deasupra cu gălbenuș de ou, se coc la cuptor.

Tochitură muntenească

Bucătăria din Muntenia este caracterizată de diversitate, delicatețe și ingeniozitate. Cu toate că de-a lungul vremii a suferit influențe grecești, orientale sau franțuzești, aceasta și-a păstrat mâncărurile originale și gustoase. Tochitura muntenească ce se pregătește în zona Buzăului reprezintă unul dintre preparatele culinare ce se gătesc pe tot parcursul anului, nu doar în preajma sărbătorilor de iarnă.

Deoarece este vorba de o mâncare tradițională, extrem de gustoasă, se găsește și la restaurantele locale, așa că dacă ești din Buzău comandă mâncare prin Food Panda și bucură-te de acest preparat. Iar în cazul în care ești în trecere prin aceste locuri, servește o tochitură făcută din pulpă de porc, nu foarte grasă, înăbușită în puțin vin roșu împreună cu roșii, ardei gras și usturoi. Bineînțeles, rețeta diferă de la o localitate la alta, poate fi făcută din cotlet de porc ori să se adauge și cârnați de Pleșcoi, ficat de porc, piept de pui sau ceapă. Însă, mâncarea este la fel de gustoasă și se servește alături de mămăliguță, cu brânză telemea și ou prăjit deasupra.

Ciorbă de burtă

În județul Buzău, ciorbele sunt făcute de regulă din carne de pasăre și de vită, dar și din legume. Se acresc cu borș, sunt îmbunătățite cu orez și drese cu ou, iar la final se adaugă mult leuștean care le dă un gust aparte. Ciorba de burtă este cea mai căutată, mai ales că se pregătește în toată zona.

Burta de vită se fierbe foarte bine și apoi se taie în fâșii foarte subțiri sau ceva mai groasă, după preferințe. În zeama în care a fiert burta și câteva oase de vită, se pun feliile de burtă împreună cu bucăți de carne sau legume, apoi se drege cu smântână și ouă, se adaugă usturoi și se asezonează cu mărar și pătrunjel. La servire, pentru această ciorbă este indicat și oțetul, ardeiul iute ori hreanul. Cei care nu obișnuiesc să mănânce carne de vită înlocuiesc burta cu piept de pui, ciuperci sau carne de porc. Un preparat asemănător ciorbei de burtă este tușlamaua, specifică acestor locuri, dar moștenită de la turci, care se pregătește din aceleași ingrediente, însă ca un sos foarte scăzut.

Dacă ai auzit de Vulcanii Noroioși, Focul Viu de la Lopătari sau stațiunea balneoclimaterică Sărata Monteoru și te-ai decis să vizitezi județul Buzău, nu rata nici preparatele culinare deosebite care îți vor încânta cu adevărat simțurile. Acestea reprezintă doar o mică parte din oferta gastronomică buzoiană, însă sunt suficiente pentru a te convinge că Buzăul este o destinație care merită să fie descoperită. 

Exit mobile version