Câți bani iau Vulpița și Viorel pe zi ca să apară la TV. Acum e de înțeles cum de și-au permis să se mute la București. Și nu oriunde… Cum e în casa în care au ajuns să locuiască

 

Vulpița și Viorel sunt personaje deja cunoscute, atât de către publicul fidel al emisiunii „Acces Direct’, cât și de alți români care, culmea, nu s-au uitat nici măcar o dată la emisiune.

Cei doi au dat uitării viața de la țară, iar noul lor trai este mai mult decât decent.

Atunci când nu apar la televizor, cei de la Antena 1 au grijă ca celor doi să nu le lipsească nimic. Vulpița și Viorel locuiesc acum într-un apartament din București în care au tot ce își doresc.

După ce a devenit cunoscută, Vulpița a făcut o serie de schimbări de look. S-a acomodat cu rețelele sociale și văzând cât succes are, a decis să își facă și o linie de haine personalizate.

Mai mult, femeia, până de curând anonimă, s-a decis să scoată și o piesă, care a fost în primele locuri în trending pe Youtube.

Potrivit Cancan.ro, Vulpița ar încasa în jur de 100 de euro pe emisiune, adică aproape 500 de lei. A avut aproximativ 60 de apariții, ceea ce înseamnă ca a adunat măcar 30.000 de lei în tot acest timp.

Cel mai probabil, producătorii Antena 1 îi plătesc Vulpiței și cazarea din apartamentul din București.

Exit mobile version