Ce spune Eva Măruță despre Covid-19 și cum a reacționat când Andra și Cătălin i-au spus că nu mai poate ieși din casă: „Coronavirusul este un…”

 

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Eva Măruță, fiica Andrei și a lui Cătălin Măruță este extrem de inteligentă, iar la cei 4 anișori ai săi, înțelege și știe foarte multe lucruri.

Familia Măruță și-a obișnuit de ceva vreme fanii cu tot felul de vloguri interesante pe care le publică pe canalul lor de Youtube. Andra și Cătălin Măruță fac aceste vloguri împreună cu cei doi copii ai lor, Eva și David, în drumurile din vacanțe, spre școală sau chiar prin oraș, pentru a se distra, dar și pentru a învăța numeroase lucruri.

Pentru că ne aflăm în plină pandemie de coronavirus, Andra și Cătălin Măruță au decis să facă un nou vlog din mașină, însă de acestă dată dintr-o parcare. Lucrul care a atras atenția tuturor a fost faptul că la numai 4 anișori, micuța Eva știe ce este coronavirusul și de ce trebuie să stăm în casă în această perioadă extrem de grea. Mai mult, fiica Andrei Măruță a lansat un apel către toți românii, prin intermediul căruia îi îndeamnă pe aceștia să stea în casă și să se spele pe mâini.

„Ne spălăm pe mâini și numărăm până la 20. Înseamnă că trebuie să stăm în casă. Coronavirus este un virus. Virusul este afară, este un hoț care poate să intre peste noi. Să nu ieșiți afară, deloc!” a spus Eva Măruță, în vlog.

„Coronavirus este o pandemie care ne ține în casă, izolați” a mai spus și David Măruță. Cei 4 s-au distrat de minune timp de câteva zeci de minute, au cântat și au jucat diverse jocuri, însă toate aceste lucruri s-au petrecut în mașină, în parcare.

Exit mobile version