Chifteluțe mănăstirești de post, o rețetă absolut delicioasă și sănătoasă pentru întreg organismul

Reţeta este mai puţin întâlnită în cărţile de bucate (care rămân preponderent axate pe ingredientele de origine animală), dar este des preparată în mănăstiri şi în familiile ortodoxe.

Este vorba despre preparatul numit „chiftele din fasole boabe cu garnitură din orez”, aşa cum se regăseşte el în volumul „Mâncăruri şi dulciuri de post”, publicat de prezbitera Garoafa Coman în anul 1994, la Editura Bizantină.

Ingrediente: 2 căni de fasole boabe, 2-3 felii de franzelă, O cană de orez, O ceaşcă de ulei, Două cepe, 5-6 căţei de usturoi, 1 morcov, 1 pastarnac, 2 frunze de dafin, O legătură de mărar, O legătură de pătrunjel, 50 grame de făină, sare, cimbru (după gust)

Mod de preparare:

Se fierbe fasole după procedura obişnuită. După ce se schimbă prima apă, se pun morcovul, pastarnacul şi ceapă, evident tocate. Se adaugă cele două frunze de dafin şi se sărează dupăgust. Când fasolea este bine fiartă se scurge de zeamă (Atenţie! Nu aruncaţi zeamă, pentru că o să va trebuiască) şi, într-un bol, se adaugă pâinea (inmuitata cu ceva zeamă de la fasole), usturoiul pisat, un pic de cimbru, dar şi mărarul şi pătrunjelul tocate.

Se amestecă bine compoziţia, apoi se da totul prin maşină de tocat (sau la un blender, cine are). Compoziţia se modelează apoi sub formă de bile (chiftele), diametrul ideal fiind de circa 3 centimetri (pentru bile) sau de 5 centimetri (dacă le faceţi plate, caz în care grosimea trebuie săfie de cam un centimetru). Chiftelele se dau prin făină şi se prăjesc în uleiul foarte bine încins. Din restul de zeamă rămasă de la fiertul fasolei se prepară o garnitură din orez. Proporţia ar fi de trei căni de zeamă la o cană de orez.

Modul de preparare al orezului este cel standard, cu specificaţia că, după ce s-a fiert (nu uitaţi de sare!) este recomandat să-i puneţi mărar din belşug. Cel puţin aşa susţineprezbiteră GaroafăComan, care indică şi faptul că mâncarea este infinit mai bună dacă orezul este servit rece.

Pofta buna!

Vezi si reteta pentru chiftelute de cartofi cu cimbru la cuptor:

Ingrediente

1 kg de cartofi, 3 cepe, 4 căței de usturoi,  1 legătură de pătrunjelm, 1 linguriță de cimbru, 1 linguriță de boia dulce, 1 ½ linguriță de sare

Mod de Preparare:

Curățați cartofii de coajă și împărțiți cantitate în două. Jumătate din ei dați-i pe răzătoarea cu găuri mari, iar cealaltă jumătate pe răzătoarea mică. Stoarceți-i apoi de zeamă și păstrați sucul crud într-un borcănel de sticlă (îl puteți folosi în alte mâncăruri).

Puneți cartofii rași storși într-un castron încăpător. Adăugați ceapa curățată și tocată fin, usturoiul curățat și zdrobit, pătrunjelul spălat bine și tocat mărunt, și condimentele. Amestecați până la omogenizare.
Umeziți mâinile și formați chifteluțe subțiri. Așezați-le într-o tavă de teflon, sau într-o tavă normală, tapetată în prealabil cu hârtie de copt.
Se coc în cuptorul încins, până se întăresc și se rumenesc puțin, întorcându-se pe ambele părți.
După ce se răcesc vor deveni mai tar. Aceste chifteluțe se servesc ca atare, sau cu diferite garnituri: salate, orez, sosuri, suc de roșii sau ketchup de casă etc.

 

Vezi si reteta pentru chifteluțe de cartofi și ciuperci:

Ingrediente

1 kg de cartofi, 500 g de ciuperci albe, 2 cepe potrivite, 7 căței de usturoi,  2 legături de pătrunjel verde,  1 lingură de vegeta naturală, 1 linguriță de sare, 1 cană de apă

Mod de Preparare:

Spălați, curățați și radeți cartofii (500 g pe răzătoarea mare, și 500 g pe răzătoarea mică). Stoarceți-i bine și păstrați sucul.

Curățați și spălați ciupercile, apoi puneți-le la fiert un sfert de oră cu o cană de apă. După 15 minute, se scurge (nu se aruncă apa) și se dau prin mașina de tocat carne, sau se mixează într-un robot.

Amestecați cartofii rași cu restul ingredientelor: ciupercile tocate, ceapa tocată mărunt, usturoiul zdrobit fin, pătrunjelul tocat mărunt, apa în care au fiert ciupercile și condimentele.

Modelați între palme chiftele mici și subțiri. coaceți-le în cuptor, pe ambele părți, într-o tavă teflonată sau tapetată cu hârtie de copt.

O altă variantă ar fi să puneți compoziția de chiftele într-un vas yena sau într-o tavă de pâine tapetată cu pesmet, și să o coaceți în cuptorul încins la 180 de grade circa jumătate de oră. Astfel veți obține un drob de post foarte bun.

Sursa:lataifas.ro

Exit mobile version