Cum se pregătește cea mai bună socată a copilăriei. Gustul divin pe care toată familia îl așteaptă în fiecare vară

Fiecare familie are ceea ce numește cea mai bună rețetă de socată, transmisă din generație în generație. Iată niște idei ca să faci socată ca pe vremuri. În plus, pentru cei care nu știu care sunt beneficiile socului, vom trece în revistă și aceste aspecte.

Ce este socul și când sunt florile bune pentru socată:
Socul este cea mai veche plantă cultivată de omenire, ea fiind prezentă de peste patru milenii în societate. Socul are denumirea botanică Samabucus nigra, este un arbust de dimensiuni medii cu o tulpina răsfirată, în medie de până la cinci metri și înflorește încpând cu luna mai și până în iunie-iulie. Fructele plantei sunt bace negre, lucioase, de 6-8 mm în diametru, cu suc violet-purpuriu și gust dulceag-acrișor. Din aceste fructe se pot face dulcețuri sau gemuri.

În ceea ce privește socata, pentru o rețetă de socată ca pe vremuri, răcoroasă și gustoasă, avem nevoie de florile de soc. Acestea e bine să fie recoltate la începutul infloririi, cand 70-80% dintre ele sunt înflorite. Daca sunt culese prea târziu florile devin amare. iar socata nu mai iese la fel de savuroasă.

Cum preparăm cea mai bună rețetă de socată:
Ingrediente: Pentru o socată ca pe vremea bunicii, avem nevoie de 12-14 flori de soc, mari cât palma, parfumate, 4 lămâi, 10 litri de apă, 1 kg de zahăr, 10 boabe de orez (pentru fermentație) sau 5 grame de drojdie proaspătă.

Mo de Preparare: Florile de soc se pun într-un borcan curat de 10 litri, fără urme de grăsime. Adăugăm apa şi lămâile tăiate felii și stoarse bine de suc în apă. Pentru a nu da un gist foarte amar, puteți pune doar pulpa de lămăie și fâșii din coaja galbenă. Partea albă a cojii este cea care dă gustul amar. Borcanul se acoperă şi se lasă o zi.

A doua zi punem zahărul și boabele de orez sau drojdia, amestecăm bine, acoperim borcanul și lăsăm la fermentat încă 3-4 zile. Nu închideți complet borcanul pentru a lăsa socata să „respire”. Compoziția trebuie amestecata de cel puțin două ori pe zi. Când apa devine gălbuie și mirosul este plăcut trebuie să strecurăm sucul printr-o sită deasă sau printr-o pânză de tifon. Socata este gata, se pune în sticle cu dop/capac, eremtic și se depozitează la loc întunecos și rece.

Pentru că socata se acidulează în sticle, nu agitați recipientul înainte de deschidere. Socata se servește rece și poate fi și mai mult împrospătată cu câteva frunze de mentă!

Beneficiile socului:
Ceaiul de flori de soc este bun pentru vindecarea tusei, în afecțiunile aparatului respirator (răceala, gripă, bronșita), dar și și în reumatism sau boli ale aparatului urinar. Ceaiul de soc facilitează eliminarea apei din corp, prin dizolvarea excesului de strat adipos, astfel că este recomandat în curele pentru slăbit. El are și proprietati diuretice și laxative, dar și efecte benefice în afecțiuni dermatologice, oculare sau cardiace.

Socul conține vitamina A, complexul vitaminic B și vitamina C. Combinarea lor cu unele fitochimicale, precum flavonoizii, îi conferă socului efecte remarcabile antiinflamatoare, anticancerigene și antivirale.

Sursa:libertatea.ro

Exit mobile version