Mirela Vaida, dată afară de la Antena 1 Cu ce se va ocupa, de la 1 martie 2022

Deși emisiunea ”Acces direct” este urmărită de mii de telespectatori, aceasta a fost scoasă din grila postului Antena 1!

Însă, fanii show-ului pot sta liniștitți, emisiunea se va muta la Antena Stars, începând din 28 februarie.

În fiecare zi, de luni până vineri, de la 16:00, la Antena Stars, timp de trei ore, Mirela Vaida le va aduce telespectatorilor atât noutăţi din showbiz, cât şi subiecte din sfera socială.

„Durata emisiunii pe Antena Stars este, cumva, firească. Dinamica vieţii şi a evenimentelor ne-a făcut să înţelegem că suntem importanţi pentru oameni, că televiziunile de nişă sunt în creştere, că publicul lor este loial şi are aşteptări să găsească acolo tot ceea ce vrea să afle. 

Telespectatorii ne-au arătat un interes foarte mare pentru subiectele pe care le dezbatem zi de zi,  fie că vorbim de familii, cazuri sociale, accidente, evenimente tragice, pandemie sau neimplicarea autorităţilor în anumite subiecte. Oamenii simt că au unde să vorbească şi că are cine să îi asculte şi, fără modestie, multe cazuri s-au rezolvat mai repede după anchetele reporterilor nostri.

Telespectatorii ne-au fost alături indiferent de oră sau de staţia tv de pe care am emis, iar asta se reflectă deja în rezultatele de audienţă!”, a declarat gazda emisiunii Acces Direct, Mirela Vaida.

”Acces Direct”, mai multe amenzi de-a lungul timpului

Potrivit paginademedia.ro, emisiunea ”Acces Direct” a fost sancţionată cu suma de 150.000 de lei pentru ediţiile din 22 decembrie 2020, 8 ianuarie 2021 şi 17 mai 2021.

 ”Noi nu putem vorbi despre o relaţie de cauzalitate între ceea ce se s-a întâmplat în emisiuni, putem vorbi de complicitate şi instigare la crimă. E ca şi cum noi asistăm la spânzurătoare. Ce se întâmplă în emisiune este valorificarea unor stereotipuri care duc la moarte.

Tot formatul emisiunii este să exploateze tot ce este din senzaţional. Ameninţarea cu moartea e faptă penală, se petrece în studio. Modelul acestei emisiuni poate fi urmat de mai mulţi oameni din ţară”, a declarat Mircea Toma pentru paginademedia.ro, referitor la emisiune.

Exit mobile version