Nu face aceasta greseala daca vrei sa-ti iasa cea mai buna racitura din carne de porc

Traditionala racitura de porc sau piftie din carne de porc, aromata cu usturoi, fina si gustoasa, inchegata fara sa folosim pliculete cu gelatina, nu ar trebui sa lipseasca de pe masa de Craciun.

O gospodina cu experienta din Bucuresti a dezvaluit, pentru adevarul.ro, care este greseala pe care nu trebuie sa o facem pentru ca piftia sa tremure ademenitor si invitatii sa o savureze cu cea mai mare placere.

Ingredientele sunt urmatoarele:

jumatate de capatana de porc

2 „adidasi“ de porc

cateva bucati de sorici

2 morcovi (optional, pentru un gust putin dulce)

radacina de telina

o lingurita boabe de piper

sare

5-6 catei de usturoi

Capatana de porc se taie in bucati potrivite, iar intr-o oala incapatoare se pun la fiert urechi, rat, bucati de carne si soriciul, oase de rasol, adidasi de porc, dar si morcovii intregi si bucatile de telina, putina sare si boabele de piper.

Important este ca apa sa acopere bine carnea, pentru ca nu aveti voie sa completati cu apa dupa ce aceasta se va evapora in timpul fierberii, ne sfatuieste Elisabeta Stoica din Bucuresti, gospodina cu zeci de ani de experienta. Se fierbe totul la foc potrivit, pana cand incepe carnea sa se desprinda de pe oase.

Nu uitati ca in timpul fierberii sa indepartati grasimea si spuma care se aduna la suprafata.

Dupa ce carnea a fiert, scoateti totul din apa pe platouri, inclusiv legumele, si separati carnea de os. Zdrobiti usturoiul si frecati-l cu sare, trageti de pe foc oala cu zeama in care a fiert carnea si puneti usturoiul in ea, apoi amestecati totul bine. Lasati compozitia la odihnit timp de 10 minute.

Rezultatul trebuie sa aiba o consistenta usor lipicioasa. Pentru a verifica daca piftia se va inchega, puteti sa puneti niste zeama pe o farfuriuta si sa o bagati putin la frigider.

Daca se incheaga, atunci puteti sa va vedeti mai departe de treaba. Carnea se repartizeaza in vase mai mici, boluri, vase yena sau farfurii, si puteti sa asezati la baza si morcovul fiert taiat rondele, daca doriti sa formati un design mai vesel dupa ce rasturnati piftia.

Urmeaza sa turnati zeama peste bucatile de carne, pana le acoperiti, dar folositi o strecuratoare, pentru ca piftia sa iasa clara. Vasele cu piftie se dau la frigider pana se incheaga. Puteti sa o serviti cu putina boia dulce presarata deasupra.

Exit mobile version