Pericolul mai mare decât Covid-ul. Provoacă un număr mare mare de decese decât pandemia

Poluarea e mai periculoasă decât pandemia de Covid, căci provoacă mai multe decese, potrivit unui raport al ONU. Organizația cere o „acţiune imediată şi ambiţioasă” pentru a interzice unele substanţe chimice toxice.

Raportul ONU arată faptul că poluarea cu pesticide, materiale plastice şi deşeuri electronice provoacă încălcari pe scară largă ale drepturilor omului, precum şi cel puţin 9 milioane de decese premature pe an, iar această problemă este în mare măsură ignorată.

Aproape 5,9 oameni au murit din cauza Covid, în timp ce decesele provocate de poluare sunt mult mai multe.

„Abordările actuale pentru gestionarea riscurilor reprezentate de poluare şi substanţele toxice eşuează în mod clar, rezultând în încălcări la scară largă ale dreptului la un mediu curat, sănătos şi durabil”, scrie autorul raportului, David Boyd, raportor special al ONU.

Documentul urmează să fie prezentat luna viitoare la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, care a declarat un mediu curat ca fiind un drept al omului.

În raportul respectiv se cere interzicerea polifluoroalchilului şi perfluoroalchilului, substanţe chimice utilizate în produsele de uz casnic, precum vasele antiaderente pentru gătit, care favorizează apariţia cancerului şi sunt considerate „substanţe chimice pentru totdeauna” pentru că nu se descompun în mod natural.

Cei de la ONU recomandă și curăţarea zonelor poluate şi, în cazuri extreme, chiar posibila relocare a comunităţilor afectate – multe dintre ele sărace, marginalizate şi indigene – din aşa-numitele „zone de sacrificiu”.

Termenul, folosit iniţial pentru a descrie zonele de testare nucleară, a fost utilizat în raport pentru a include orice locaţie contaminată puternic sau devenită nelocuibilă din cauza schimbărilor climatice.

Exit mobile version