Rusia ameninţă că va declanşa al treilea război mondial! SUA şi NATO în alertă

Primirea Ucrainei în NATO ar putea duce la un al treilea război mondial, a afirmat secretarul adjunct al Consiliului Securităţii Federaţiei Ruse, Aleksandr Venediktov, într-un interviu difuzat joi de agenţia TASS, preluat de Reuters.

„Kievul ştie foarte bine că un asemenea pas ar însemna o escaladare garantată spre un al treilea război mondial”, a spus Venediktov, citat de agenţia de presă rusă.

„Pe asta contează, se pare (ucrainenii) – să creeze zgomot informaţional şi să atragă din nou atenţia asupra lor”, a adăugat el.

Venediktov a reiterat de asemenea poziţia rusă conform căreia Occidentul, prin ajutorul acordat Ucrainei, indică faptul că „ia parte direct la conflict”.

La sfârşitul lui septembrie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că ţara sa va solicita o aderare „accelerată” la NATO, imediat după ce Rusia a oficializat anexarea a patru regiuni ucrainene.

Exit mobile version