Sfântul Policarp
Sfântul Policarp, originar din Efes (sud-vestul Turciei de azi), s-a născut în detenție în secolul I. Părinţii săi, Pangratie şi Teodora, erau închişi pentru credinţa lor în Hristos.
Ulterior, părinții fiind condamnați la moarte prin decapitare, pruncul a fost crescut și educat de o creştină milostivă, pe nume Calista.
La vârsta de 20 de ani, tânărul Policarp a aflat că Sfântul Evanghelist Ioan propovăduieşte pe Hristos în zona Asiei şi, dorind să-l vadă, a părăsit casa Calistei.
L-a găsit pe Sf. Ap. Ioan alături de ucenicii săi, Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, şi Sfântul Vucol și a rămas împreună cu aceşti binecuvântaţi propovăduitor ai Evangheliei lui Hristos, înfruntând necazuri şi suferinţe în slujba credinţei.
Pe vremea împăratului Traian (98-117), Sfântul Evanghelist Ioan, care era exilat în insula Patmos, l-a hirotonit pe Sfântul Vucol episcop de Smirna (azi Izmir, Turcia), și i l-a trimis ca ajutor pe Sfântul Policarp. La rândul său, Sfântul Vucol (pomenit pe 6 februarie), înainte de moarte, l-a lăsat pe Sfântul Policarp episcop în Smirna.
În lunga sa slujire ca episcop, Sfântul Policarp a convertit foarte mulţi păgâni la dreapta credinţă.
Tot pe timpul împăratului Traian, Sfântul Policarp, în calitate de Episcop al Smirnei, a scris Epistola către Filipeni, care se păstrează până astăzi. În această scrisoare îi apreciază pe filipeni pentru frumoasa primire făcută Sfântului Episcop Ignatie din Antiohia, care, fiind legat în lanţuri şi sub pază, era dus la Roma, unde urma să fie martirizat.
Pe vremea împăratului Antonin Piul (138-161), în anul 158, Sfântul Policarp a mers la Roma, și împreună cu papa Anicet, a fixat data de sărbătorire a Învierii Mântuitorului Hristos pentru întreaga creştinătate.
Un ucenic al Sfântului Policarp, Sfântul Irineu (130-211), ajuns episcop al Lugdunului (astăzi Lyon, în Franţa), a scris despre el: „Eram de vârstă tânără şi l-am cunoscut pe Policarp. Era de mulţi ani şi foarte bătrân. Învăţa pe toţi ceea ce singur învăţase de la Apostoli şi a dat Bisericii învăţătura cea adevărată. Era, cu adevărat, un mărturisitor al dreptăţii, vrednic în credinţă”.
Pe vremea împăratului Marc Aureliu (161-180), Sfântul Policarp a fost prins și îndemnat de autoritățile romane să blesteme pe Hristos pentru a-și cruța bătrânețile.
Iar Policarp a răspuns: „De 86 de ani Îl slujesc pe Hristos şi nu mi-a făcut niciodată niciun rău. Cum aş putea blestema pe Binefăcătorul şi Mântuitorul meu?”.
Creştinii au adunat moaştele sale cu evlavie şi le-au aşezat la loc de cinste. Un fragment din acestea se află în prezent la Mănăstirea Ambelakiotissa din Grecia.
Troparul, glas 4:
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinte Mucenice Policarp, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Sfânta Gorgonia
Sfânta Gorgonia a fost sora unuia dintre cei mai mari sfinți ai Bisericii, Sfântul Grigorie Teologul.
Având ca tată un episcop şi ca mamă o femeie desăvârşită, Nona, iar ca frate un tezaur de ştiinţă şi de credinţă ca Sfântul Grigorie de Nazianz (în Turcia centrală de azi), nu i-a fost greu Gorgoniei să ducă o viaţă plină de cuviinţă, evlavie şi lumină. Totuşi, ea era mai presus decât toţi ceilalţi în ceea ce priveşte cântarea înţeleaptă a psalmilor, citirea şi explicarea Sfintelor Scripturi, precum ne spune chiar fratele său, cinstitul Grigorie.
Avea o memorie ageră, un suflet drept şi luminat, iar genunchii ei aveau pielea întărită de mulţimea privegherilor în care se închina până la pământ şi a rugăciunilor purificate de lacrimi.
Deși a fost căsătorită, a născut, crescut și educat cinci copii, Gorgonia s-a bucurat de o curăţie care a înălţat-o până la Mântuitorul lumii şi a logodit-o cu El, încât fratele său, Grigorie, nu ezită să-i exalte nobleţea dobândită de la Duhul în Hristos.
În cuvântul pe care i l-a închinat la înmormântarea sfintei, marele ierarh o numește „arcă plină de hărnicie, de pudoare şi de înţelepciune; realizatoarea celor mai înalte virtualităţi ale făptuirii şi destinului nostru, întrecând prin frumuseţea puţin comună a sufletului său pe majoritatea femeilor”.
Gorgonia s-a căsătorit, asemenea mamei sale Sfânta Nona, cu un păgân, pe care – ca şi aceasta – l-a convertit la învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos.
Era o femeie frumoasă şi aparţinea unei familii înstărite, dar nu a devenit roaba luxului, ci chiar dispreţuia toate podoabele exterioare.
La un moment dat, sfânta s-a îmbolnăvit de o boală neobişnuită, încât doctorii nu știau cum să o vindece. Aşteptând venirea nopţii, când nimeni nu o putea împiedica, Gorgonia s-a dus înaintea Sfântului Altar şi a început să strige către Dumnezeu spre ajutor. Apoi şi-a apropiat capul de Sfânta Masă și în urma rugăciunilor făcute s-a vindecat.
Fiică delicată şi ascultătoare, soţie iubitoare, mamă desăvârşită şi creştină dedicată întru totul ajutorării aproapelui, Gorgonia este un model desăvârșit pentru femeia creştină.
