Un turist a comandat un singur mic, la o terasă din Mamaia! Câți lei costă și cum a reacționat ospătarul la asemenea comandă

 

Un bărbat în vârstă, aflat în vacanță la Mamaia, s-a dus într-un restaurant să își potolească foamea. Atunci când chelnerul a venit să îi ia comanda a rămas surprins.

Întrebat ce vrea să mănânce, turistul i-a răspuns un mic. Ospătarul s-a făcut că nu aude bine și l-a întrebat din nou, dar răspunsul a fost același.

Apoi, ospătarul l-a întrebat amuzat dacă vrea și cartofi prăjiți la el. Turistul a refuzat, cerând doar pâine și muștar. După 20 de minute, i-a adus 2 mici, i-a zis că unul e din partea casei. Un mic costa, la acea terasă, cinci lei.

 

Dacă o sticlă de apă de 0.5 litri ajunge la 10 lei, la terasă, iar un pahar cu vin costă între 18 și 37 de lei, dacă vrei să-ți fie adus la șezlong, pe plajă, nici meniurile simple nu sunt deloc ieftine. Un turist a rămas cu gura căscată când a văzut nota de plată la un local din Mamaia, când și-a comandat un meniu simplu care conținea un piure de cartofi cu piept de pui și o salată de varză – 46 de lei! Chiar el a povestit ce prețuri exorbitante sunt pe litoral, la Marea Neagră.

”Ai ajuns în Mamaia. Ai parcat. Când să cobori din mașină, 100 lei de parcare pe o zi. Intri în hotel, o cameră de 12 mp, cu mobilier de anii 90, cu cabină de duș care se dezmembrează în timpul folosirii, hotel 3 stele, 450 lei pe noapte. Cât un sejur de 7 zile la Roma, într-un hotel de 4 stele. Ieși pe plajă, 90 lei șezlongul. La Dedeman e 120 de lei unul nou. Te pui la soare, vrei să faci o baie în mare. Dar unde e marea? Nu se vede ochi de apă. După câteva sute de metri prin soare și un nisip mai degrabă terasament de cale ferată, ajungi la mare. Dar ce să vezi? Geamandura e la 10 metri de mal, pericol de înec. Copilul nu poate intra singur în apă nici măcar la mal. Ne întoarcem la șezlong. Ce proști suntem, am uitat să lăsăm semne pe nisip. Am ajuns la promenadă și nici urmă de șezlong. O stațiune fără parcuri, fără spații verzi, fără locuri de joacă sau parcuri acvatice. Doar clădiri peste tot.

La prânz mergem la masă, 24 de lei ciorba de văcuța, dacă vrei chiflă încă 3 lei, ciușa 1 leu, smântâna 1,5 lei. Piure cu piept de pui și salată de varză – 46 lei. Mă închin, înghit în sec. Diseară mâncăm hamsie. A doua zi o luăm de la capăt. Plătim 100 lei parcarea și tot așa. La final, tragem linie. Concediu de 4 zile la Mamaia: 1800 lei cazare, 1000 lei prânz, cină, sucuri, 384 lei parcare, 360 lei șezlonguri. Total pentru 4 zile la Mamaia în condiții de cel mult 2 stele: aproximativ 3.500 lei. Oameni buni, la banii ăștia meritam o vacanță mai bună !”, se arată în postarea turistului, potrivit replicaonline.ro.

Exit mobile version