Vouchere alimente 2022. Anunţul făcut de Kaufland pentru cei care primesc tichete sociale

Vouchere alimente 2022. Banii de pe tichetele sociale pentru alimente au o anumită perioadă de timp în care pot fi folosiți.

Odată ce au fost încărcate cu bani, voucherele pentru alimente sunt utilizate, de obicei, însă ele au o perioadă de valabilitate.

”Sumele disponibile pe card sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor”, informează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Astfel, banii de pe tichetele sociale trebuie utilizați în cel mult un an de zile de când sunt disponibili pe voucherele de alimente.

De la 1 iunie, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a început procesul de emitere, distribuire și încărcare a voucherelor pentru alimente oferite prin programul guvernamental ”Sprijin pentru România”.

”Tichetele sociale disponibile pe suport electronic (card) au o valoare nominală de câte 250 lei și sunt destinate persoanelor aflate în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie.

Această inițiativă este cea mai importantă de acest gen derulată până acum în România, din perspectiva numărului de beneficiari.

Mai exact, peste 2,5 milioane de persoane primesc tichete pentru achiziția de produse alimentare și mese calde în valoare de aproximativ de 3 miliarde de lei”, mai arată instituția.

Voucherele pentru alimente 2022 se vor acorda o dată la două luni, până la finalul anului.

Cardul permite plăți contactless, încă de la prima tranzacție, prin apropierea sa de terminalul POS.

De asemenea, mai este important de știut că nu puteți retrage bani de pe carduri sociale și voucherele pentru alimente pot fi utilizate doar pentru achiziționarea de produse alimentare/mese calde de la operatorii economici parteneri.

Vouchere alimente 2022. Anunţul făcut de Kaufland pentru cei care primesc tichete sociale

Vouchere alimente 2022. Plata cu tichetele sociale din programul “Sprijin pentru România” se va putea face, din luna august, şi în magazinele Kaufland din ţară.

În primă etapă, pentru beneficiarii voucherelor de alimente vor fi acceptate cardurile sociale emise de Sodexo și Up România.

“Voucherele sociale din programul guvernamental “Sprijin pentru România” sunt destinate achiziției de produse alimentare și de mâncare caldă, precum preparatele de la punctul Grill din parcarea magazinelor Kaufland.

Astfel, clienții vor fi îndrumați de către angajații de la casele de marcat să separe produsele alimentare de cele non-alimentare, care vor fi achitate folosind un alt mijloc de plată”, se arată în comunicatul de presă.

Vouchere alimente 2022. Unde te poţi adresa, dacă nu ai primit tichetele sociale

Vouchere alimente 2022. Persoanele care nu au primit tichetele sociale pentru alimente se pot adresa fie Ministerului Muncii, fie Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în funcţie de problema pe care o au.

“Dacă sunt persoane care nu sunt sigure că se află pe lista beneficiarilor eligibili, menționăm că întrebările referitoare la acest aspect trebuie adresate Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

Cât despre informațiile referitoare la cardurile care nu au putut fi livrate, acestea pot fi solicitate Poștei Române”, informează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Vouchere alimente 2022. Ce poţi să cumperi din cei 250 de lei, banii de pe tichetele sociale | Nu se dă rest
Vouchere alimente 2022. Ulei, făină, zahăr, legume, carne şi lactate – cam asta se poate cumpăra pe tichetele sociale pe care pensionarii le-au primit de la stat.

Un experiment realizat în acest sens arată cu ce puteţi umple coşul pentru a vă încadra în suma de 250 de lei, potrivit dcnews.ro.

În acest an, voucherele de alimente se mai acordă de trei ori.

Vouchere alimente 2022. Românii pot pierde tichetele sociale | Anunţul făcut de Ministerul Investițiilor

Vouchere alimente 2022. Lista beneficiarilor de vouchere sociale pentru alimente este actualizată de Ministerul Muncii pe baza criteriilor de eligibilitate referitoare la venitul maxim lunar.

Există mai multe criterii pe baza cărora românii care primesc acum voucherele pentru alimente în valoare de 250 de lei pot fi excluși din program, spune Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Listele beneficiarilor sunt actualizate lunar de Ministerul Muncii, iar aceste liste pot suferi modificări de la lună la lună.

Vouchere alimente 2022. Lista magazinelor din toată ţară unde pot fi folosite tichetele pentru alimente
Lista magazinelor unde pot fi utilizate tichetele sociale pentru alimente (click pe tipurile de carduri, pentru a deschide documentul cu lista magazinelor):

SODEXO

UP ROMANIA

EDENRED

Voucherele pentru alimente se vor acorda o dată la două luni, până la finalul anului

Ministerul Investiţilor şi Proiectelor Europene mai anunţă că beneficiarii nu trebuie să depună vreo cerere pentru a primi cardul.

“Dacă vă număraţi printre persoanele eligibile, aşa cum sunt stabilite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), cardul va fi livrat către dumneavoastră de către angajaţii Poştei Române, fără să fie nevoie să demaraţi dumneavoastră vreo procedură în acest sens.

În cazul în care îndepliniţi criteriile pentru a fi printre beneficiarii eligibili, dar până la finalul perioadei în care se alocă tranşa nu veţi intra în posesia cardului, vă rugăm să vă adresaţi celui mai apropiat oficiu poştal, de unde veţi primi îndrumări.”, transmit reprezentanţii MIPE.

Cardurile vor fi însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre operatorii economici parteneri şi un număr de telefon pentru cazurile în care beneficiarii întâmpină probleme.

Exit mobile version