6 idei de cadouri utile pentru orice bebeluș

Apariția unui copil este unul dintre cele mai frumoase momente pe care părinții le trăiesc. Nașterea, primele fotografii, camera lui bebe, ajunsul acasă și primii musafiri nerăbdători să-l cunoască pe cel mic.

O astfel de vizită presupune și un cadou pentru bebeluș, însă cum știi de ce are nevoie, care sunt lucrurile care îi lipsesc și ce poți alege astfel încât să-i fie de folos? În general, darurile utile sunt cele mai potrivite, pentru că îi vei scăpa pe părinți de câteva cheltuieli în plus și, pe lângă acest aspect, te asiguri că obiectul dăruit va fi într-adevăr folosit pentru cel mic sau îi va rămâne amintire pentru atunci când va crește.

Iată 6 idei de cadouri utile pentru orice bebeluș, indiferent că este fetiță sau băiețel:

Un leagăn

Un leagăn pentru bebeluși este perfect pentru a fi oferit proaspeților părinți atunci când mergi în prima vizită. După brațele mamei și pătuț, bebe se poate relaxa în el, mai ales că va avea jucării atașate și, cel mai probabil, câteva melodii speciale pentru cei mici.

Un scaun pentru masă

După primele luni în care alăptatul și biberoanele vor fi principalele metode de hrănire a celui mic, urmează diversificarea. Atunci, bebelușul va avea nevoie de un scaun special, unde va fi așezat de fiecare dată când servește masa. E important ca cel mic să știe că atunci când se află în el, urmează să primească hrană. Părinții vor evita în acest mod ca atunci când bebe va merge să alerge după el prin casă cu castronul și lingurița plină de piure de morcovi. Nu te gândi că dacă îi oferi în dar un scaun de masă nu-l va folosi imediat. În câteva luni, mămica lui bebe îți va mulțumi.

Un scaun pentru mașină

Un alt cadou extrem de util de care mulți părinți au nevoie este scaunul pentru mașină special pentru bebeluși. Cel mic va avea nevoie de el ori de câte ori va fi nevoie ca părinții să plece cu mașina, fie la plimbare, în vacanță sau în vizitele la medic. Le poți face o supriză plăcute investind într-un astfel de dar. Găsești diferite modele de scaune auto pentru copii, de calitate superioară și la prețuri accesibile, pe jucarii-online.eu.

Hăinuțe și scutece

Un alt cadou la îndemână îl reprezintă hăinuțele, însă ideal ar fi să le cumperi ceva mai mari, mai ales dacă bebelușul abia a venit pe lume. Toți prietenii și membrii familiei vor avea tendința să ofere articole vestimentare pentru nou-născut, însă există riscul să primească mult prea multe și să nu apuce să fie îmbrăcat cu toate. Bebelușii cresc pe zi ce trece, așa că îi poți oferi haine până la un an, pe care sigur mama i le va pune mai târziu. Nu uita nici de scutece, care pot fi un cadou extrem de util.

Accesorii pentru pregătirea hranei

Castoane, lingurițe speciale, babețică și tot arsenalul de ustensile pentru a pregăti și servi masa bebelușului sunt, de asemenea, cadouri utile pe care le poți oferi în dar proaspeților părinți.

Cadouri personalizate

Dacă familia îți este extrem de apropiată și vrei să oferi un cadou care să rămână amintire, atunci optează pentru unul personalizat. O cutie din lemn, inscripționată cu numele bebelușului în care mămica să-i păstreze prima suzetă, primii ciorăpei, dinții de lapte sau moțul, ar putea fi un dar special, apreciat inclusiv de cel mic atunci când va crește. Și un set de lenjerie personalizată, cu păturică și pernă este o alegere potrivită dacă vrei să faci un cadou diferit.

Deși nu există o regulă în alegerea cadourilor pentru bebeluși, ideal ar fi să te orientezi asupra obiectelor care să le fie de folos părinților, fie imediat după nașterea celui mic, fie pe viitor. Dacă ești o persoană apropiată, întreabă-i de ce anume au nevoie, căci în acest fel te asiguri că vei cumpăra ceva potrivit pentru noul născut. Altfel, mergi pe obiecte utile, pentru care părinții îți vor fi recunoscători.

 

Exit mobile version