Cadou pentru români. Se dau zeci de mii de lei de la stat de azi:

 

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” se reia pe 6 noiembrie. Subvenţie de 20.000 de lei pentru cine doreşte panouri fotovoltaice acasă.

Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională va fi reluat începând cu data de 6 noiembrie 2019, ora 10.00, dată la care instalatorii validați vor putea să continue înscrierea persoanelor fizice în aplicația informatică, potrivit unui comunicat al AFM.

Potrivit economica.net,începând de azi, statul român le va oferi românilor care vor să-și instaleze panouri fotovoltaice zeci de mii de lei. Asta după ce în luna septembrie programul a fost întrerupt din cauza unor suspiciuni de fraudă, acesta reîncepe miercuri, 6 noiembrie, de la ora 10.00.

În cadrul programului de finanțare Casa Verde Fotovoltaice nu beneficiarii sunt cei care depun cererile online, ci instalatorii validați în program.

„Toate documentele înregistrate cu succes în aplicația informatică, precum și cele înregistrate în registrul instalatorilor care nu au fost încărcate în aplicație până la momentul suspendării accesului în aplicația informatică, sunt acceptate de Administrația Fondului pentru Mediu ca fiind depuse în termen, în vederea analizării”.

Statul va plăti zeci de mii de lei
Persoanele fizice care folosesc acest program vor putea cere o finanțare rambursabilă ce va acoperi aproape 90% din costurile instaqlării de panouri fotovoltaice. De asemenea, beneficiarul nu va plăti decât 10% din sumă.

Pentru a beneficia de acești bani, persoanele fizice vor trebui să se asigure că îndeplinesc anumite condiții de eligibilitate cât și cerințele tehnice ale sistemului fotovoltaic.

După toate acestea, beneficiarii vor trebui să instaleze și să pună în funcțiune sistemul de alimentare fotovoltaic în cel mult opt luni. Aceștia vor fi monitorizați timp de șase ani de la obținerea certificatului de racordare.

Suma alocată programului este de aproximativ 656 milioane de lei. Cei interesați vor putea cere statului cel mult 20.000 de lei. Fondurile totale ale programului “Casa verde – fotovoltaice”, din acest an ar asigura finanțarea instalării a peste 30.000 de astfel de sisteme.

Până la momentul actual, au fost depuse 13.271 de cereri de finanțare.

Exit mobile version