Cartofi boierești

O reţeta simplă de cartofi boiereşti, potriviţi pentru a fi serviţi chiar şi la o masă festivă, că garnitură la o friptură, dar şi că salată de vara, gustoasă şi uşoară. Aroma îmbietoare a amestecului de legume îți va răsfăța papilele gustative și îți va asigura necesarul de vitamine.

Ingrediente:
5-6 cartofi medii
3-4 roșii
2 morcovi
1 ardei gras roșu
1 ceapă roșie
sare
piper
1 linguriță zahăr brun
pătrunjel verde
mărar verde
ulei de măsline
oțet balsamic
2 căței de usturoi

Mod de preparare:

Cartofii se pun la fiert în coajă, în apă clocotită cu sare și puțin zahăr brun.
Cănd sunt bine fierți, se trec prin jet de apă rece, se curăță și se feliază sub formă de acordeon, lăsându-le baza nesecționată.
Morcovii se fierb in apă clocotită cu sare, apoi se taie în rondele.
Roșiile, ardeiul și ceapa, se toacă în cuburi ca pentru salată și se asezonează cu un dressing din ulei de măsline, sare, piper și puțin oțet balsamic.
Usturoiul se toacă în rondele mici, care se presară printre feliile de cartofi.
Cuburile de legume din salată se vor așeza tot printre feliile de cartofi, apoi aceștia se stropesc cu dressingul de la salată și se presară deasupra, verdeața tocată.
Se servesc cartofii boierești, pe pat din rondele de morcovi, care au rolul de a echilibra gustul dulce-acrișor.
Opțional, se mai poate adăuga cașcaval sau diverse brânzeturi.

Poftă bună!

Exit mobile version