Câți bani a încasat Andra pentru intonarea imnului pe Arena Națională? Artista a vorbit deschis despre asta

Pe 21 noiembrie, Andra a fost în centrul atenției la stadionul Arena Națională, unde a cântat imnul național în timpul meciului dintre România și Elveția, un meci care s-a încheiat cu victoria țării noastre. După interpretarea sa, care a stârnit controverse, fani au întrebat-o pe artistă dacă a fost plătită pentru prestația sa, iar Andra a răspuns fără ezitare că nu a primit niciun fel de compensație financiară. Ea și-a informat fanii pe pagina sa de Facebook că va cânta imnul național la stadion înaintea meciului și că nu a fost remunerată pentru acest lucru.

„Fotbalul are incredibila putere de a ne umple de energie, de speranță, de a ne face să visăm cu toții același vis. Sunt foarte fericită pentru că tricolorii au reușit să se califice la Campionatul European, au făcut fericiți milioane de români pasionați de fotbal! Si sunt foarte bucuroasă că voi fi alături de ei și de o țară întreagă la meciul cu Elveția, când împreună vom cânta imnul României”, scria Andra înaintea marelui meci.

După interpretarea imnului României, Andra a fost criticată de către fani, unii dintre ei acuzând-o de faptul că ar fi stâlcit anumite cuvinte. Andra nu s-a lăsat mai prejos și a răspuns imediat răutăților. „Am cântat varianta oficială! Te invit să cauți imnul pentru a te convinge! Apoi poți reveni cu scuze, dacă nu e prea mult!”, i-a răspuns Andra celui care a criticat-o.

Un alt admirator a fost interesat să știe dacă Andra a solicitat plată sau a cântat gratuit imnul. Artista a explicat că astfel de momente nu au preț și că nu a cerut nici măcar un ban pentru interpretarea sa. „Cu siguranță! Cu cea mai mare plăcere pentru astfel de momente, întotdeauna Pro bono!”, a afirmat soția lui Cătălin Măruță.

Exit mobile version