Cati bani a primit Anamaria Prodan pentru participarea la America Express

Anamaria Prodan a surprins pe toată lumea când a apărut în cadrul emisiunii America Express.

Mulți credeau că prezența ei în show ar fi costat o sumă mare de bani, dar se pare că realitatea este cu totul altfel. Astăzi vom afla cât a primit, de fapt, impresara pentru a intra în joc.

Anamaria Prodan a trăit momente dificile în cadrul America Express
Romică și Cătălin Țociu au trecut printr-o experiență neașteptată în emisiunea America Express, după ce au fost salvati de misteriosul „soare verde” în timpul cursei pentru ultima șansă.

Cei doi se așteptau să primească o pedeapsă, dar nu s-au gândit că aceasta va veni sub forma impresarei Anamaria Prodan.

Anamaria știa că va avea parte de probe dificile, dar nu a crezut că va fi atât de greu. A fost hotărâtă să facă tot ce îi stă în putință pentru a-i ajuta pe cei doi, dar au fost și momente în care a complicat lucrurile.

„Cu siguranță, se anunță greu. Știu la ce să mă aștept. Am urmărit toate edițiile și dacă am acceptat provocarea, trebuie să merg până la capăt”, a declarat vedeta.

Anamaria Prodan a fost șocată când a văzut condițiile în care trebuia să doarmă. A fost într-un loc straniu, care părea mai degrabă o casă părăsită decât o locuință în care puteai să trăiești. A trăit momente de groază și a făcut mărturisiri interesante.

„N-am văzut, n-am visat și nici n-o să mai văd toată viața așa ceva. Aia nu e casă, e o ruină”, a spus ea când a văzut locul în care urma să doarmă.

Romică Țociu a confirmat că Anamaria Prodan a trăit momente ciudate în competiție. Știa că va fi dificil, dar nu s-a așteptat că va trăi cea mai înfricoșătoare noapte din viața ei într-un loc atât de sinistru.

„Anei i-a fost teamă să deschidă și frigiderul, în caz că sare ceva de acolo. Cred că Ana a trăit cea mai înfricoșătoare noapte din viața ei”, a povestit Romică Țociu.

Cât a primit Anamaria Prodan în America Express
Cu Anamaria Prodan alături, echipa a început o nouă etapă pe Drumul Soarelui, un traseu plin de provocări și misiuni complexe. Prima cursă a adus noroc, datorită abilităților sale remarcabile în vânzări.

Chiar dacă echipa lui Romică Țociu a plecat cu un dezavantaj, au reușit să o depășească pe celelalte echipe, inclusiv pe cea condusă de Alexia și Aris, care se afla în frunte, și au câștigat imunitatea mare. Aceasta le-a asigurat un sejur la hotel și mai important, bilete către destinația finală – Argentina.

Prezența Anamariei a fost o surpriză atât pentru public, cât și pentru echipa în care a intrat. Cu toate că nu era concurentă, ea a trebuit să respecte anumite reguli și să facă sacrificii.

Impresara a fost nevoită să renunțe la toate bunurile de valoare și nu i s-a permis să folosească telefonul mobil în timpul competiției, exact ca și ceilalți colegi ai ei. Pentru toate acestea, Anamaria Prodan ar fi primit suma de 2.500 de euro, iar pentru a apăra o etapă la America Express, i s-au asigurat cazare, masă și transport.

Exit mobile version