Din păcate, e adevărat. Dr. Monica Pop a ..

Monica Pop a trecut recent prin noi momente extrem de dificile după ce a trebui să se supună unei noi operații – a cincea – deoarece boala sa a recidivat.
Îndrăgitul doctor a dezvăluit că de această dată situația a fost cu mult mai dificilă, deoarece chirurgii care trebuia să o opereze aveau în față un pacient care a mai trecut prin patru operații.

“A apărut o mică recidivă sub tratament, dar asta este boala – boală severă și gravă, dar de stăpânit. Vă dați seama, când am auzit că trebuie o nouă intervenție chirurgicală – a cincea – și mai ales că sunt și eu medic și știu foarte bine ce înseamnă pentru chirurgi să opereze un abdomen cu patru operații în antecedente.

Acolo sunt niște aderențe foarte greu de ajuns în zona respectivă și știam foarte bine cât este de greu – și pentru ei, și pentru mine. Am depășit lucrul acesta, ce să fac, nu am avut de ales și am ales, și bine am făcut, Spitalul Fundeni, despre care nu știam nimic”, a mărturisit Monica Pop.

Medicul are numai cuvinte e laudă la adresa medicilor și a personalului din spitalul în care a fost tratată de această dată. Deși este vorba de un spital de stat, condițiile pe care le-a întălnit acolo sunt greu de egalat.

Monica Pop a trecut din nou prin clipe grele. Medicul a fost operat a 5-a oară după ce a fost diagnosticată cu cancer.

Dr. Monica Pop a povestit întreaga experiență pe contul său de socializare. Ea se simte bine și este acasă. În curând se va întoarce la muncă, plină de optimism că totul va fi bine.

”BOALA A MUSCAT DIN NOU! DAR ARE DUSMANI PUTERNICI IN MEDICII ROMÂNI SI IN MINE!

A aparut iar ceva… Șoc! Dupa ani! Colega mea doamna Prof. Dr. Rodica Anghel, dupa mine cel mai bun medic onco-radio terapeut, a decis clar si sec: Operatie! A 5-a!!!!! Am ales, cu inima strinsă de ce ma asteapta iar, INSTITUTUL CLINIC FUNDENI! Nu am mai fost decit o singura data acolo pt citeva ore. Nu stiam mare lucru. Dar am ales asa pentru miinile maiastre ale Prof. Dr Irinel Popescu pentru performantele sale chirurgicale uriase si pt aparatura de inalta clasa de care stiam ca dispune! Alegerea mea a fost excelentă, mult peste asteptari!

Exit mobile version