Din pacate un roman s-a stins in atacul din Israel. Cine era si ce facea acolo

Gruparea Hamas a lansat un atac brutal în Israel, în urmă cu aproximativ două zile. Adepții Hamas au curmat viața a sute de oamenii, mulți dintre ei cetățeni nevinovați și au răpit alte zeci de persoane pe care le-au torturat. Din păcate, Ministerul Afacerilor Externe a confirmat faptul că printre victime se află și un român. Iată detaliile!

Un român a murit în atacul grupării Hamas din Israel
Ministerul Afacerilor Externe a confirmat, la mai bine de 48 de ore de la izbucnirea conflictului din Israel, moartea unui bărbat cu dublă cetățenie (israeliană și română) care ar fi făcut parte din armata israeliană. Până în acest moment nu se cunosc detalii suplimentare despre identitatea bărbatului, informații noi urmând să fie făcute publice în curând.

Sirenele au sunat în Israel de la începutul zilei de sâmbătă, în timp ce israelienii s-au adăpostit în buncăre, iar un zgomot infernal a fost cauzat de rachetele lansate de Hamas din Fâșia Gaza. Premierul Benjamin Netanyahu a afirmat că Israel se află într-un conflict militar, iar ministrul Apărării a subliniat determinarea lor de a-l câștiga.

Numărul victimelor în Israel a ajuns la peste 700 de morți și 2.000 de răniți. În Gaza, riposta israeliană a dus la moartea a aproape 400 de militanți palestinieni, conform armatei israeliene. Autoritățile palestiniene susțin că aproximativ 400 de persoane au fost ucise în atacurile aeriene din Fâșia Gaza și alte 2.290 au fost rănite. Armata israeliană afirmă că a recuperat controlul în cea mai mare parte a sudului țării, dar luptele continuă în zonele apropiate de granița cu Gaza. Situația este una critică, iar membrii grupării Hamas continuă să semene teroarea printre locuitori.

Ce este gruparea Hamas
Hamas este o organizație militantă islamică palestiniană care deține controlul asupra Fâșiei Gaza. Ea este cunoscută și sub denumirea de Mișcarea de Rezistență Islamică și a fost înființată în 1987, în timpul primei Intifada, care a fost una dintre cele două mari revolte palestiniene cu scopul de a pune capăt ocupației israeliene în Gaza și Cisiordania și de a stabili un stat palestinian independent. Fondatorul Hamas, șeicul Ahmed Yassin, era inițial un cleric palestinian care și-a început activitatea în filialele locale ale Frăției Musulmane după ce și-a dedicat timpul studiilor islamice la Cairo.

Exit mobile version