Edi a murit în valurile mării. Avea doar 25 de ani și toată viaţa înainte. Urma să se căsătorească. Greşeala majoră pe care a făcut-o

Șirul tragediilor de la malul mării continuă, iar marea a mai făcut o victimă. Eduard avea 25 de ani și era din Suceava. Tânărul a murit în Costinești după ce a intrat în marea agitată și nu a mai ieșit.

Românul avea planuri de viitor, el și iubita sa urmau să se căsătorească.

Turiștii care nu respectă steagul roșu arborat prin care se anunță că intrarea în mare e interzisă ajung să sfârșească înecați.

Mai mulți oameni au ales să intre în apă și nu au reușit să se mai întoarcă la mal, așa cum a fost ieri și cazul lui Eduard Rusu.

Băiatul a pătruns în apă, însă marea era mult prea agitată l-a făcut să nu mai poată să se întoarcă înapoi.

În câteva momente un salvamar l-a observat de pe margine, apoi s-a grăbit să-l scoată.

A fost însă prea târziu pentru Eduard. El era deja inconștient, iar medicii au început manevrele de resuscitare însă fără rezultat. Cadrele medicale s-au luptat o oră să-l readucă la viață, apoi i-au declarat decesul.

Apropiații spun că Eduard Rusu era un băiat cuminte și la locul lui. Nimeni nu-și explică de ce el nu a ținut cont de steagul roșu și a sărit în mare.

Românul avea planuri de viitor, după ce în luna aprilie și-a cerut iubita de soție. Tânărul sucevean urma să se căsătorească, însă acum acest eveniment nu va mai avea loc, iar singurul pe care familia îl mai poate organiza va fi înmormântarea sa.

Familia, iubita și amicii băiatului sunt în stare de șoc. Nimeni nu se aștepta la această tragedie.

Pe pagina sa de Facebook sunt o mulțime de mesaje prin care apropiații regretă moartea băiatului.

„Refuz să cred că ne-ai lăsat
Cu inimile praf de dor
Refuz să cred măi Edișor!
De ce a trebui să pleci
Să lași în urmă inimi reci
Aveai în față toată viața
Trăiai cu zâmbet și speranță!

Acum ești sus și ne privești
Cu același zâmbet din povești
Dar marea și-a luat tributul
Pentru tine a fost sfârșitul.
Mi-ai fost prieten, mi-ai fost frate
Ai fost acolo zi și noapte
Sper că ești într-un loc senin
Măi Edișor, îți spun drum lin!”, a scris un prieten pe Facebook.

Exit mobile version