Georgiana Lobonț, veste cutremurătoare. Nu se aștepta la un asemenea necaz în viața ei

Georgiana Lobonț trece prin momente cumplite după ce a pierdut sarcina. Vedeta a mers la doctor pentru un control, dar a primit vestea tragică.

Georgiana Lobonț traversează o perioadă cumplită, după ce sarcina s-a oprit din evoluție. Vedeta era nerăbdătoare să devină mamă pentru a treia oară, dar acum spune că Dumnezeu a avut alte planuri pentru familia sa.

Georgiana Lobonț a pierdut sarcina

La începutul lunii iulie, Georgiana Lobonț anunța că este însărcinată pentru a treia oară. Era mai mult decât fericită, avea planuri de viitor pentru copil și chiar alesese perechile de nași, însă artista a primit o veste cutremurătoare.

Plină de entuziasm, a mers la același doctor care i-a supravegheat și primele două sarcini pentru un control. Urma să asculte bătăile inimii copilașului său, dar nu a mai apucat. „Dl doctor cu care i-am născut pe copii este un om extraordinar. Tot la el am mers și cu cel de-al treilea, doar că nu a mai stat în puterile noastre tot ce s-a întâmplat…sarcina s-a oprit din evoluție”, a anunțat Georgiana Lobonț pe Instagram.

De altfel, Georgiana Lobonț a publicat și o imagine de dinainte să afle vestea cruntă. Artista filma momentul pentru soțul său. În loc să împartă bucuria, însă, acum trebuie, ca familie, să-și adune puterile și să meargă mai departe.

„Am avut o stare de șoc, dar în același timp mă simțeam în putere, o forță pe care tot Dumnezeu mi-a dat-o pentru că sunt mamă a doi copii frumoși și sănătoși iar asta e cea mai mare binecuvântare. Asta mi-a venit prima oară în minte ca semn de consolare. Iar ei erau cu mine în acel moment.

Am primit vestea aceasta ca pe un trăsnet. Am reacționat din instinct oprind filmarea. Voiam să filmez ca să-i arătăm și lui tati… dar a trebuit să-i dau o veste tristă. Știu că tot ce trăim se întâmplă cu un scop. Mi-a fost greu să vă zic pentru că m-am grăbit să-mi exprim bucuria și să v-o spun. Știam că va urma ceva ce nu mi-aș dori să trăiesc niciodată…”, a continuat Georgiana Lobonț.

„Nu m-am gândit niciodată că o să trec prin așa ceva”

Georgiana Lobonț a mărturisit că niciodată nu s-ar fi gândit că ar putea trăi pe pielea sa o asemenea durere. Cu toate acestea, nu-l condamnă pe Dumnezeu, din contră, spune că lucrurile se întâmplă așa cum ar fi trebuit.

Vedeta s-a gândit chiar că ar fi putut face lucrurile diferit, să depună mai puțin efort și să aibă mai multă grijă, dar acum e conștientă de faptul că nu se mai poate schimba nimic și se consolează cu gândul că este mama a doi copii care au nevoie de ea.

Exit mobile version