Iubita și cunoscuta Shannen Doherty, ”Brenda” din serialul ”Beverly Hills, 90210”, a murit

Shannen Doherty, cunoscută pentru rolul ”Brendei” din serialul ”Beverly Hills, 90210”, a murit sâmbătă, la vârsta de 53 de ani.

Fanii cunoscutului serial ”Beverly Hills, 90210” sunt în doliu, după ce actrița Shannen Doherty, cunoscută pentru rolul Brendei din producție, a murit la vârsta de 53 de ani.

Shannen Doherty, cunoscuta actriță din serialul ”Beverly Hills, 90210”, a murit la 53 de ani. S-a luptat ani întregi cu o boală grea

În 2015, Doherty era diagnosticată cu cancer la sân. Apoi, în 2017 a declarat că este în remisie. Din păcate, până în 2019 cancerul a revenit și s-a extins în corp. Ea a dezvăluit în 2013 că boala este în fază terminală și s-a răspândit la creier.

”Cu o mare durere în inimă confirm decesul actriței Shannen Doherty. Sâmbătă, 13 iulie, ea a pierdut lupta cu cancerul după mulți ani de luptă cu boala“, a declarat Leslie Sloane, publicistul lui Doherty, într-o declarație pentru revista People.

”Fiică devotată, soră, mătușă și prietenă, ea a fost înconjurată de toți ce dragi, precum și de câinele ei, Bowie. Familia ei cere să-i fie respectată intimitatea pentru a-și putea duce doliul în pace“, a mai precizat Doherty.

Shannen Doherty s-a născut pe 12 aprilie 1971 în Memphis, Tennessee. Pe când avea doar 7 ani, părinții ei au decis să se mute în Los Angeles. În anii tinereții, a urmat numeroase castinguri.

Regretata actriță a cunoscut faima pe scenă în anii 90. Aceasta a interpretat-o pe Brenda Walsh timp de 4 ani în Beverly Hills, 90210 şi pe Prue Halliwell în serialul Charmed.

De-a lungul carierei cinematografice, Doherty a mai avut roluri în producții ca “Little House on the Prairie”, “Our House”, dar și în lungmetraje precum “Heathers”, “Girls Just Want to Have Fun”, “Mallrats” și “Jay and Silent Bob Strike Back”.

Exit mobile version