Lidia Buble a stat de vorbă cu Mădălina Lambrinoc, reporterul de la Teo Show, și a povestit câteva episoade din viața ei.
Lidia Buble a dezvăluit cum a rămas fără fustă în fața unei biserici întregi, dar și cum a ajuns să ia bătaie de la tatăl ei de față cu toți colegii de la școală.
Iubita lui Răzvan Simion a tras bilețele cu întrebări și a răspuns cu sinceritate și cu detalii la toate. Ce a spus Lidia Buble la Teo Show:
„Am rămas fără fustă în fața bisericii. Aveam o fustă foarte vaporoasă, de vară, și niște tocuri mici. Era o treaptă… Am călcat cu tocul pe fustă și am rămas fără fustă pe mine. M-a văzut toată biserica. Și aveam și lenjerie intimă nude, deci era ca și cum nu aș fi avut nimic pe mine. Altă dată mi s-a întâmplat să mă duc la toaletă și să îmi aranjez fusta doar în față, în spate era ridicată. Am luat-o și pe mijloc, nu înțelegeam de ce râdea în hohote toată lumea.
Dintre toți frații mei, eu am luat cel mai mult bătaie.
S-a întâmplat de multe ori să dorm pe preș. Dacă întârziam peste ora 10, auzeam: du-te de unde ai venit!
A venit tata la școală, făcusem eu o gafă foarte mare și m-a bătut de față cu toți colegii. Păi atunci îmi venea să fac o groapă mare și să intru în pământ. M-am simțit prost, îți dai seama!”
Sursa: wowbiz.ro