Minune într-o gospodărie din Sălaj! Ce a găsit un bărbat înauntrul porcului său, pe care tocmai îl tăiase

Un porc cu 14 rinichi descoperit după sacrificare, la Sălaj. Un gospodar din Sălaj a avut parte de o surpriză uriașă. Acesta a descoperit 14 rinichi, în loc de doi, atunci când a tranşat animalul.

Omul a chemat un jurnalist local și au dus rinichii la analiză la Direcţia Sanitar Veterinară. Medicii nu mai văzuseră niciodată așa ceva.

Un porc ajuns la maturitate, cu o greutate de peste 150 de kilograme, a fost sacrificat zilele trecute în comuna Băbeni, judeţul Sălaj. De tranşat s-a ocupat un bărbat cu o vechime de 30 de ani în tăierea animalelor.
Omul a descoperit că porcul avea 14 rinichi, în loc de doi, cât are un porc normal. Imediat, a sunat un jurnalist local, care îi este prieten iar acesta a filmat totul.

Un porc cu 14 rinichi
Cei doi s-au pus pe numărat rinichii şi au descoperit 8 într-o parte a corpului şi alţi 6 în cealaltă parte.

Rinichi sunt de dimensiuni diferite faţă de un rinichi normal. Sunt mai mici, iar puşi unii lângă alţii ajung la dimensiunea unui rinichi de porc normal.
Inițial nu a dat importanță și a pus organele în oală, la fiert. Ulterior, s-a gândit că poate medicii veterinari ar fi interesați de descoperire. Le-a pus la gheață și, împreună cu jurnalistul de la detectivuldepresasoc.ro, a mers la analiză, la Direcţia Sanitar Veterinară Maramureş.

Doctorul Marius Sima, purtătorul de cuvânt al DSV Maramureş, a analizat cei 14 rinichi proveniți de la porc.

“În mod clar este o modificare congenitală, animalul s-a născut cu aceşti rinichi multipli. Rămâne de discutat care esta cauza apariţiei acestor rinichi multipli. Animalul a ajuns la greutatea de 150 de kilograme, fără a manifesta simptom de boală. Este clar că cel puţin unul dintre rinichi a fost funcţional, permiţând desfăşurarea vieţii în mod normal, fără probleme.

Este o anomalie genetică, la care se pot suprapune alţi factori la care animalul a fost supus. Vom face o anchetă să vedem de unde provine animalul, dacă fraţii lui au mai prezentat anomalii şi dacă această anomalie a fost transmisă genetic descendenţilor”, a spus Marius Sima, purtărtorul de cuvânt al DSV Maramureş.

 

 

Exit mobile version