Nu ai cum să-l recunoști! Azi e celebru în România și are milioane de fani

Cu prilejul începerii noului an, Fuego (44 de ani) a deci să le facă o surpriză fanilor

de pe rețelele de socializare și a postat câteva fotografii vechi cu el, de la începutul anilor 90.

Artistul și-a adus aminte cu nostalgie de perioada tinereții, când era un tânăr artist la începutul carierei muzicale.

În imaginile publicate pe Facebook observăm un alt Fuego, unul aflat la început de drum în lumea muzicală, îmbrăcat în ton cu moda din acele vremuri, cu o geacă de piele neagră și o șapcă.

„E tare frumos să privești înapoi, fără nostalgie și să vezi că vremea n-a trecut fără rost! Mie îmi place să-mi aduc aminte și chiar dacă nu trăiesc din amintiri, ele fac

parte din întregul meu! N-aș putea șterge cu buretele perioade, mai bune sau mai puțin

bune! Sunt cum sunt azi datorită fiecărei lecții pe care am învățat-o, fiecărui om care

m-a ajutat sau m-a dezamăgit! În fine, iată mai jos câteva ipostaze cu mine de la

începutul anilor 90. Eram la liceu, cântam în zona Ardealului mai mult și abordam un alt gen, un pop-rock mai modern, încercând cumva să-mi găsesc drumul.

Dacă e ceva să fi rămas intact de atunci, este dragostea de a fi în fața oamenilor și bucuria mea de-a cânta! Între timp am evoluat, am schimbat genul muzical, am trecut

prin etape și am reușit să-mi îndeplinesc visele. Nu râdeți prea tare, eram totuși un

copil! Glumesc, pentru că de-ar fi să dau timpul înapoi, aș porni pe-același parcurs! Vă iubesc!”, este mesajul postat de artist în dreptul fotografiilor.

Exit mobile version