Oferta HALUCINANTĂ primită de o româncă după ce a vrut să închirieze o pensiune în Bucovina

Este vară, sezon estival, iar românii își planifică vacanțele. La fel a făcut și o femeie care a decis să petreacă mai multe zile în Bucovina. Vacanța acesteia este planificată pentru sfârșitul lunii august, așa că femeia a început deja să caute cazare. Aceasta își dorește o pensiune pentru un grup de 20 de persoane, iar oferta pe care a primit-o a lăsat-o fără cuvinte. Ce i-a putut propune proprietarul unei pensiuni din Bucovina?

Tânăra despre care vorbim a postat în mediul online pățania pe care a avut-o și s-a arătat revoltată de practicile pe care un proprietar de pensiune le pune în practică. Se pare că acesta a vrut să dea o țeapă și nici măcar nu s-a ferit să ascundă acest lucru. Care este „super oferta” ce i-a fost propusă femeii?

Oferta primită de o femeie după ce a vrut să închirieze o pensiune în Bucovina

Pe un grup de Facebook destinat românilor ce vor să găsească vacanțe la prețuri rezonabile, o femeie a postat un anunț interesant. Aceasta a spus că își dorește să petreacă patru zile în Bucovina la final de august și caută cazare pentru un grup de 20 de persoane, fiind interesată de o pensiune în care să aibă acces la bucătărie și grătar.

„Bună ziua! Căutam cazare în Bucovina, pentru sfârșitul lunii august-prima săptămână din septembrie. Suntem interesați de 10 camere pentru un grup de 15 copii și 5 adulți. Dorim o pensiune unde să ne putem gospodării singuri, pentru că nu dispunem de un buget foarte mare și atunci încercăm să reducem costurile cu mâncarea. Deci avem nevoie de o bucătărie utilată, acces la grătar, o curte pentru copii, acces la frigider și sală de mese. Aștept ofertele dumneavoastră.

P.S. Am avut o experiență pe care doresc să o împărtășesc și cu voi, un Așa NU în afaceri… părerea mea”, se arată în postarea femeii.

În continuarea mesajului, femeia a postat câteva capturi dintr-o conversație pe care a avut-o cu proprietarul unei pensiuni din Bucovina. Mai exact, aceasta a observat că prețul unei camere la presiunea respectivă era de 120 de lei/noapte. Iar pentru că își dorea să închirieze toate cele 10 camere pentru mai multe zile, femeia l-a întrebat pe proprietar dacă îi poate face o ofertă.

Ei bine, răspunsul proprietarului a lăsat-o fără cuvinte. Acesta i-a făcut într-adevăr o „ofertă”, cerând pe cele 10 camere suma de 1.500 de lei, în loc de 1.200 de lei, cât era normal. Femeia a crezut că nu vede bine și a încercat să explice absurditatea situație, având în vedere că i s-a cerut un preț cu 300 de lei mai mare. Însă, proprietarul părea că nu înțelege calculele, iar mai apoi a adăugat că acei 300 de lei în plus vin de la faptul că bucătăria și vesela pensiunii o să fie folosite de grupul de turiști.

Exit mobile version