Roxana Donisan a ajuns în România pentru a fi înmormânatată, familia e devastată Ce s-a întâmplat la slujba de pomenire… incredibil

Trupul Roxanei Alina Donisan, românca de 44 de ani ucisă de rechin în Egipt, a fost repatriat sâmbătă, 9 iulie, și depus la capela Bisericii Sf. Vineri din Suceava.

Rudele îndurerate au organizat o scurtă slujbă de pomenire, la care au participat familia, prietenii, dar și foștii colegi de serviciu de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, care și-au luat un ultim rămas bun de la aceasta

În prezent, familia femeii încă încearcă să se obișnuiască cu tragica veste, pregătindu-se de toate cele necesare pentru înmormântare. Roxana Alina Donisan va fi condusă pe ultimul drum luni, 11 iulie, la cimitirul Bisericii Sf. Vineri din cartierul George Enescu.

Înainte ca femeia să fie îngropată, preotul Dumitru Aririnei va organiza o slujbă, care va începe la ora 12:00, informează MonitorulSV. Se pare că preotul o cunoștea pe tânără, care era credincioasă și participa la slujbele din biserică.

„Este foarte greu când moare o persoană tânără și mai ales în aceste condiții. Este foarte greu pentru părinți, pentru familie… chiar și pentru noi, preoții care slujim. E greu să te manifești, e greu să mângâi familia.

Pentru că te întrebi de ce i s-a întâmplat acestei persoane, care era credincioasă, venea la slujbe, era pașnică, de ajutor.

Dar întrebarea „de ce” este cea mai păguboasă în astfel de momente. Pentru că nu există un răspuns. Dumnezeu are planuri cu fiecare dintre noi. Ne rugăm lui Dumnezeu să aibă grijă de sufletul ei și să o așeze în locul în care merită, în Împărăția Sa.”, a precizat părintele Airinei, în timpul slujbei de pomenire care a avut loc sâmbătă, 9 iulie.

Roxana Donisan, în vârstă de 44 de ani, provenea din Suceava și era funcționară la Direcția de Finanțe. Repatrierea sa va fi plătită integral de către o companie internațională de asigurări.

Roxana Donisan a prins o ultimă ofertă pentru două săptămâni în Egipt, motiv pentru care a fost foarte fericită, fiindcă era pasionată de scufundări și de călătorii.

Autoritățile egiptene s-au străduit să ascundă morțile celor două femei, din Austria și România, care au fost omorâte de rechini în stațiunea Hurghada, pentru nu a nu exista probleme cu banii primiți de la turiști din sezonul estival.

„Foarte mult i-a plăcut apa. Azi trebuia să se întoarcă și ieri, duminică, s-a dus să facă ultimul înot.

Am văzut la televizor și mi-a sărit inima din loc! Duminică s-a dus la ultimul înot și s-a dus la moarte! Suferea grozav că nu are pe nimeni, că nu o iubește nimeni și a plecat plângând. Așa ne-am despărțit”, a mărturisit mama Roxanei.

Exit mobile version