Soția tinerică a lui Silviu Prigoană a tăcut 8 ani, și-a văzut de familie, serviciu și copii, dar acum a ieșit public și a spus ADEVĂRUL despre mariajul ei

Mihaela Prigoană, soția omului de afaceri Silviu Prigoană, apare rar în emisiuni TV, iar intervențiile sale legate de relația cu fostul soț al Adrianei Bahmuțeanu sunt și mai puțin frecvente.

Recent, însă, ea a acceptat invitația de a participa într-o emisiune, unde a oferit detalii despre viața de familie, menționând și amintiri despre regretatul ei socru.

Mihaela și Silviu Prigoană s-au cunoscut în 2015, iar un an mai târziu și-au unit destinele în fața altarului. Deși mulți au fost sceptici în privința viitorului lor, având în vedere conflictele frecvente și despărțirile repetate dintre Prigoană și fosta lui soție, cei doi au demonstrat contrariul. Sunt căsătoriți de mai mulți ani și nu au fost implicați în niciun scandal public.

Având în vedere istoria tumultuoasă a lui Silviu Prigoană, mulți oameni au presupus că acesta ar avea un comportament problematic.

Mihaela, mamă a trei copii dintr-o căsnicie anterioară, a fost întrebată despre cum este soțul ei în viața de zi cu zi. Spre surprinderea tuturor, ea a descris un om calm, care nu își revarsă frustrările asupra ei, chiar și în momentele tensionate sau dificile.

”Nu devine vulcanic în prezența mea!”

”Când are o supărare sau o problemă, cu siguranță nu se răzbună pe mine și nu devine vulcanic în prezența mea. Este un om normal și un om bun.

Cred că noi trecem foarte ușor peste multe lucruri. Cel mai important lucru este să ne concentrăm pe bunăstarea noastră, pe tot ceea ce ne face fericiți. La urma urmei, este cel mai bine să cauți să fie bine, indiferent de situație.

Timpul trece foarte repede și trebuie să profităm de momentele când suntem împreună. Faptul că suntem sănătoși este cel mai important”, a mărturisit Mihaela Prigoană.

Mihaela Prigoană a vorbit și despre socrul său, Vasile Prigoană, care s-a stins din viață în luna august a acestui an. Ea a povestit despre cât de greu a fost pentru el, fiind imobilizat la pat, dar și despre dedicarea totală a lui Silviu, care i-a fost mereu aproape tatălui său în acele momente dureroase.

”A rămas ășa cum ni-l amintim, un om bun, un om înțelegător, cum era el. Cel mai frumos lucru într-o familie este atunci când suntem cu toții împreună. Am avut și eu grijă de el, dar cea mai importantă persoană care a fost zi de zi cu el este Silviu. A fost o vară grea și nu ne-am concentrat foarte mult pe vacanțe sau pe plimbări, pentru că tatăl lui a fost cum a fost.

El a suferit foarte mult, a fost la pat, îngrijit non-stop, a avut un personal calificat angajat zi și noapte care să stea cu el. Când cineva este bolnav sau suferă, nu poți să te gândești la lucruri de distracție”, a mai povestit soția lui Silviu Prigoană.

Exit mobile version