Suma uriașă de bani primită de Jean de la Craiova pentru a intra la Asia Express 2024

Surpriză la Antenă! Jean de la Craiova se alătură aventurii Asia Express, dar nu pentru orice sumă, ci una frumușică. Cântărețul și-a făcut apariția complet neașteptat, iar concurenții au rămas uimiți. Iată câți bani ar fi primit Jean pentru doar două zile, dar și ce rol are în competiție!

Acest sezon iese din tipare, iar noi reguli au fost implementate. De asemenea, concurenții, de-a lungul probelor, au șansa de a primi încă un membru în echipă. Așa a fost și în cazul lui Nicolai Tand și Sorin Brotnei, cărora li s-a alăturat Jean de la Craiova.

Jean de la Craiova s-a alăturat emisiunii Asia Express
După ce au fost salvați în etapa precedentă, Nicolai Tand și Sorin Brotnei au fost obligați să plece în cursă cu un „handicap”.

Jean de la Craiova și-a făcut apariția în emisiunea Asia Express într-un mod total original. Artistul a apărut, de nicăieri, pe un scuter, cu un geamantan roșu și o boxă din care se auzea muzică, șocându-i pe ceilalți concurenți.

Cântărețul a spus încă de la început că nu își dorește să îi încurce pe Nicolai Tand și Sorin Brotnei prin prezența lui la Asia Express.

Artistul nu va fi stresat și tensionat în emisiune. A vrut să profite din plin de fiecare moment și să imortalizeze imagini de senzație!

Jean de la Craiova are planuri mari în Malaezia și vrea să își facă amintiri cu această ocazie, așa că are de gând să facă multe fotografii în vacanță.

„Nu vreau să îi încurc deloc, dar totodată vreau să am amintiri de aici, să fac niște poze”, a spus Jean.

Irina le-a spus concurenților că Jean este musafir și trebuie protejat în această emisiune.

„Jean este musafirul nostru și al vostru. El trebuie protejat aici. El este turist (…) Uneori Jean va trebui să facă poze pentru că el vrea să rămână cu amintiri din această vacanță.”, a spus Irina Fodor.

Ce sumă a primit Jean pentru 2 zile
Apariția lui Jean nu a fost doar sub forma de „turist”, precum a spus Irina. Celebrul cântăreț ar fi câștigat o sumă frumușică, mai exact, 10.000 de euro pentru doar 2 zile. Cum altfel să fie remunerat un artist iubit și apreciat ca Jean, care mai aduce și un plus de umor în emisiune?

Exit mobile version