Trucul genial care te ajută să îți răcorești casa. Nu ai nevoie nici de aer condiționat și nici de ventilator…

Vrei să îți răcorești casa și nu știi cum? Există numeroase trucuri care își pot fi de ajutor. Nu consumi nici curent și de asemenea, nu trebuie să își faci griji nici de zgomotul de pe fundal.

Trucul genial care te ajută să îți răcorești casa
Canicula încă se menține la noi în țară deși suntem spre final de vară. Temperaturile au ajuns să depășească 30 de grade, iar în casă poate fi uneori insuportabil să mai stai, sau să dormi.

Ce să faci dacă nu ai aer condiționat sau dacă nu vrei să îl pornești, dar totuși vrei să îți răcorești casa? La fel ca în oricare altă situație, sunt trucuri banale care te pot ajuta. Poate nu te-ai gândit niciodată la ele, însă acum le poți pune în practică.

Uneori, ventilatorul, sau aerul rece venit de la aerul condiționat poate fi deranjant. Cu atât mai mult atunci când vrem să ne punem la culcare, iar în dormitor temperatura este destul de ridicată.

Și totuși cum să îți răcorești casa? Cu acest truc genial. E foarte ieftin, rezultatul se vede imediat, așa că sigur vei mai apela la el și a doua oară. Despre ce este vorba? Ai nevoie de o banală sticlă de apă.

Pune de dimineață o sticlă de apă la congelator. Asigură-te că aceasta va fi înghețată în momentul în care ajungi seara acasă. Ce faci mai departe? Scoate-o și pune-o lângă patul tău.

De ce e bine să optezi pentru draperii închise la culoare
Chiar dacă pare greu de crezut, apa înghețată va scădea temperatura chiar și cu câteva grade. Astfel, îți răcorești casa și vei avea un somn mai liniștit. De asemenea, nu e nevoie să mai pornești aerul condiționat seara.

Iar pentru cei care se bazează pe ventilator există de asemenea un truc similar. Vrei să îți răcorești casa rapid? Atunci umple un bol cu gheață și pune-l mai apoi în fața ventilatorului tău. În acest mod, aerul va fi mult mai rece și mai umed.

Totodată, nu uita să optezi pentru niște draperii închise la culoare. La prima vedere poate nu pare important. În realitate, soarele nu va mai intra atât de mult în casă, iar seara aerul nu va mai fi irespirabil ca și până acum.

Exit mobile version