Ultimul mesaj cutremurător lăsat de Ana-Maria, soția lui Gabriel Vasiliu de la „Puterea dragostei”, înainte să fie ucisă în Olanda

Din primele informații, tânăra ar fi fost ucisă în Olanda, însă circumstanțele rămân încă necunoscute. Înainte de tragedie, Ana Maria Vasiliu a postat un mesaj emoționant pe pagina sa personală de Facebook. Aceasta a distribuit un TikTok în care se vorbește despre cât de periculos poate fi blestemul de mamă.

Iată ce a postat Ana Maria Vasiliu înainte de tragedie

Conform informațiilor transmise de Cancan, autorul crimei ar fi un cetățean britanic, iar trupul neînsuflețit al femeii a fost descoperit într-o stare deplorabilă. Pe data de 2 iulie, Ana Maria era încă în viață și nimic nu prevestea ceea ce urma să se întâmple. Tânăra distribuise un TikTok în care un preot vorbea despre blestemul de mamă și despre cum ar trebui să te ferești din a-ți blestema copiii.

Postarea a fost însoțită de mesajul „ Las totul în mâna ta, Dumnezeul meu”, semn că Ana Maria era o fire credincioasă. Cu toate acestea, destinul a fost unul crunt pentru tânără, rudele și apropiații fiind încă în stare de șoc.

Pe pagina personală de Facebook a tinerei au apărut și mai multe mesaje de condoleanțe.

„Doamne ferește!!! Dumnezeu să te odihnească în pace”, a scris o apropiată, în secțiunea comentarii.

Ana Maria și Gabriel și-au unit destinele în anul 2022

Gabriel Vasiliu, cunoscut publicului pentru participarea sa în cadrul sezonului doi al emisiunii de la Kanal D, a ajuns unul dintre cei mai susținuți concurenți și chiar finalist.

După încheierea competiției, viața lui Gabriel părea să se îndrepte spre o frumoasă poveste de dragoste, când și-a găsit dragostea în Ana Maria Stoica. Cei doi formau un cuplu din anul 2019 și, în 2022, și-au unit destinele în fața altarului.

Cu toate acestea, fericirea lor a fost de scurtă durată, căci Gabriel Vasiliu a fost ulterior condamnat la închisoare. El ispășește în prezent o pedeapsă de trei ani pentru trafic de persoane și infracțiuni legate de droguri, notează Gândul.

Exit mobile version