Un nou ciclon lovește România! Alertă meteo cod portocaliu și galben de ninsori și viscol. Rafalele de vânt vor depăși 100 km/h

Un nou ciclon lovește România! Ninsorile și viscolul vor lovi vestul țării cu rafale de vânt ce vor depăși 110 kilometri la oră. În celelalte regiuni vor fi precipitații mixte și polei.

Administrația Națională de Meteorologie a emis AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN pentru intervalul 28 noiembrie, ora 10:00 – 29 noiembrie, ora 08:00, când sunt așteptate intensificări ale vântului, viscol, ninsori însemnate cantitativ.

În intervalul menționat, la munte, mai ales la altitudini de peste 1500 m, va ninge și se va depune strat nou de zăpadă. Cantitățile de apă vor fi local de 20…35 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 60…75 km/h și vor fi intervale cu viscol și vizibilitate redusă.

Intensificări ale vântului, cu viteze la rafală în general de 45…50 km/h vor fi și în sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei și în estul Munteniei.

Totodată, a fost emisă alertă COD PORTOCALIU pentru intervalul 28 noiembrie, ora 12:00 – 28 noiembrie, ora 23:00
de viscol.

”În Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1700 m, vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale de 90…110 km/h, va ninge și va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m”, a tranmis ANM.

Meteorologii au actualizat prognoza meteo și pentru Dobrogea

A fost emisă ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN pentru intervalul 28 noiembrie, ora 14:00 – 29 noiembrie, ora 10:00 de intensificări ale vântului.

În intervalului menționat, în Dobrogea vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55…60 km/h și
izolat de peste 70 km/h pe litoral.

Exit mobile version