Vladimir Putin, avertisment direct şi dur: „Dacă SUA vor da Ucrainei rachete cu rază mai lungă de acţiune, vom lovi unde nu am lovit până acum”

Vladimir Putin a avertizat duminică Occidentul că Rusia va lovi noi ţinte dacă Statele

Unite ale Americii vor începe să furnizeze Ucrainei rachete cu rază mai lungă de acţiune.

În cazul în care astfel de rachete vor fi livrate, vom lovi acele ţinte pe care până acum nu le-am

lovit, a declarat Vladimir Putin, într-un interviu pentru televiziunea rusă de stat Rossia-1.

 

„Dacă ajung să le furnizeze, vom trage concluziile care se impun şi vom folosi armele noastre, de care nu ducem lipsă, pentru a ataca acele obiective pe care până acum nu le-am lovit„, a declarat liderul de la Kremlin, duminică, în cadrul programului „Moscova. Kremlinul. Putin”.

Putin nu a indicat ce ţinte are în vedere Rusia să lovească în cazul în care ţări occidentale încep să furnizeze Ucrainei rachete cu rază mai lungă de acţiune.

Pe de altă parte el a mai spus că toată „agitaţia” în jurul livrării de armament nou Kievului are ca scop „prelungirea conflictului”.

Însă, deşi oficiali ruşi au avertizat că decizia americanilor de a furniza Ucrainei sisteme de rachetă avansate ar putea intensifica războiul, Putin a susţinut că o astfel de măsură nu se va traduce prin schimbări fundamentale pe câmpul de luptă. „Înţelegem că această livrare (de sisteme de rachetă avansate) din Statele Unite şi din alte câteva ţări are ca scop să compenseze pierderile înregistrate la acest echipament militar. (…) Nu e nimic nou. Nu schimbă nimic în esenţă„, a spus Putin.

Exit mobile version