Ce se mănâncă de Boboteteaza și care sunt tradițiile pe care trebuie să le respectăm

În satele bănăţene, bătrânii şi femeile ţin post negru în ajunul Bobotezei, iar a doua zi se mănâncă piftie pentru a avea belşug tot anul şi se pregătesc sarmalele pentru Sfântul Ioan.

”În satul nostru cărăşean, Iordănitul are loc doar în Ajunul Bobotezei. Bătrânii ţin post negru pentru iertarea păcatelor, dar pentru cei mai tineri, gospodinele pregătesc o masă de post, cu douăsprezece feluri de mâncare, după numărul zilelor Sărbătorii Naşterii Domnului. Bunica făcea colivă cu nucă îndulcită cu miere de albine, orez fiert, borşul de urechiuşa babei, care acum sunt abia încolţite de sub zăpadă, pe la margini de pădure, borş de fasole albă cu aluat de post, plăcintele cu varză murată sau plăcintele cu mac şi stafide. Toate aceste bucate sunt aşezate pe masa curată şi nimeni nu se atinge de ele până ce preotul nu vine să le sfinţească. Sub faţa de masă se aşează smocuri de fân şi sare, pentru belşugul casei”, spune pentru AGERPRES Paulina Bonc din Timişoara.

Ea povesteşte că în această zi nimeni nu se ceartă în casă, nu se dă nimic cu împrumut, iar focul din vatră va rămâne aprins toată noaptea, pentru ”a păzi casa de rele”.

În aceste zile, bănăţenii îmbină cele rânduite ale acestui praznic creştin cu practici şi credinţe păgâne, astfel că în ajun ei aşteaptă momentul în care preotul le va intra în casă cu Iordanul, atât pentru a primi vorbele de învăţătură ale feţei bisericeşti, dar şi pentru a-l pofti pe binevestitorul Domnului să se aşeze pe scaun, pentru că altfel nu vor mai sta cloştile pe ouă şi nici peţitorii la fetele de măritat.

Preotul, la rândul său, devine părtaş celor lumeşti şi lasă în casele în care sunt fete ori feciori de măritat şi însurat câte un fir de busuioc, pentru ca aceştia să-şi vadă în vis ursitul.

”În ziua Bobotezei, după liturghie, preoţii sfinţesc apa, purificând-o, dimpreună cu întreaga natură, bărbaţii pot face baie, dar femeile se pot spăla doar pe faţă. Bunica nu ne lăsa să spălăm rufe, pentru că ‘spurcă’ apele curăţate de Duhul Sfânt”, mai spune Paulina Bonc.

Aghiasma Mare este păstrată cu străşnicie în locul cel mai curat din casă, această apă sfinţită fiind considerată ca având foarte mari puteri tămăduitoare şi de alungare a duhurilor rele, urmându-i puterii Sfintei Împărtăşanii.

Conform unei superstiţii, când clopotul de la biserică a bătut ultimul ceas al zilei, cerurile se deschid, iar harul Duhului Sfânt se revarsă asupra apelor ce se prefac pentru o clipă în vin şi primesc puteri de purificare şi vindecare. De aceea, localnicii de pe lângă ape se scaldă goi, având credinţa că astfel se vor vindeca de toate bolile.

Vezi cum se prepara piftia:

Piftia este un preparat atât de bun, încât nu trebuie să lipsească de pe masa de Craciun, se prepara usor, daca respecti aveasta reteta si ai toate ingredientele necesare. Pentru noi, nu poate trece Craciun fara sa avem pe masa, aceasta bunatate alaturi de alte preparate traditionale.

Iata de ce ai nevoie:

2 picioare porc, 5 bucati sorici, 1/2 cap de porc taiat bucati, 1 kg pulpa de porc cu os, 1 genunchi de vita

1 morcov, 1 ceapa, 1 radacina patrunjel, sare si piper, dupa gust, 10 catei usturoi, mustar

Mod de preparare:

Speli bucatile de carne si le pui la fiert in apa cu sare, la foc mic. Apa trebuie sa depaseasca carnea cu 5 degete. Spumezi de cate ori este nevoie. Cand furculita intra usor in carne, pui legumele intregi , curatate.

Fierbi pana cand carnea se desprinde de pe os, iar zeama incepe sa fie lipicioasa. Scoti carnea si o lasi la racit, dupa care o dezosezi.

Usturoiul il pisezi si il pui 5 minute in zeama de carne, apoi o strecori de 3 ori si presari piper dupa gust.

Asezi bucatile de carne intr-un vas si torni zeama. Dai vasul la frigider pana se incheaga piftia. Servesti piftia cu mustar.

Asa ca, spor la treaba si pofta buna!

Sursa:vreaudouaportii.ro

Poza: clickpoftabuna.ro

jurnalul.ro

Vezi si reteta pentru piftie de curcan:

Iti dezvaluim secretul celei mai delicioase piftii din carne fragedă de curcan, care este principala sursă de proteine de calitate. Această rețetă este un fel de mâncare, care se servește rece și de cele mai dese ori nu lipsește de pe nicio o masă festivă de sărbători. Este un deliciu delicios, din aripi de curcan fine, aromate și foarte suculente, care îți lasă gura apă.

Iata de ce ingrediente ai nevoie:

2 aripi de curcan, 2 morcovi, 2 cepe, 1 radacina de telina, 6 oua fierte, 1 lingura sare (dupa gust), piper negru 3 frunze de dafin, 10 catei de usturoi, 2 frunzulite de busuioc.

Mod de preparare:

Intr-o cratiță puneți aripile la fiert și turnați peste ele apă, astfel încât să le acopere complet. Atenție! Nu ai voie să adaugi apă suplimentară după ce ea începe să dea în fiert.
Scoateți spuma de deasupra, luați grăsimea și după ce începe să fiarbă apa puneți în apă ceapa, rădăcina de țelină și morcovii curățați, sarea, piperul boabe și frunze de dafin. Lăsați carnea să fiarbă la cel mai mic foc posibil, timp de 4-5 ore.
Scoateți în două boluri diverse carnea și legumele.
Puneți în bulionul de la carne cățeii de usturoi tăiați mărunt și lăsați să se îmbine mirosul, timp de 5- 10 minute. Strecurați bulionul cu ajutorul unei site din metal.
Scoateți toată carnea de pe oase și aranjați-o într-o farfurie, astfel încât pe o jumătate de farfurie să aveți un cuibușor, iar pe cealaltă jumătate să rămâie doar câteva bucăți de carne. Puneți ouăle de prepeliță fierte în cuibușor și în mijlocul lor o floare din morcovul fiert, iar pe cealaltă jumătate câteva felii de morcov fiert aranjate în formă de floare și funzele de busuioc. Turnați bulionul în farfurie, până aproape se umple farfuria și dați-o în frigider pentru 8 ore.
Savurați cu plăcere!

Exit mobile version