Cornulețe fragede cu nucă și gem, după rețeta bunicii. O bunătate chiar și pentru post.

Sunt foarte fragede, incercati-le si voi daca va plac cornuletele.

Ingrediente

1 cub de drojdie mic,1 ou,250 g untura,125 ml apa minerala,faina cat cuprinde ( aprox.500 g),coaja rasa de lamaie,zahar pudra , 1 praf de sare, gem de care doriti sau rahat, nuca de cocos si nuca maruntita.

Mod de preparare:

Se pune faina cernuta intr-un bol. Se adauga oul, untura amestecata cu apa minerala si cu drojdia ( un cub mic sau drojdie cat dimensiunea unei nuci),sarea si coaja de lamaie si se framanta putin, nu foarte mult.

Se lasa la dospit 1 ora la loc calduros, eu am pus aluatul in cuptorul cu microunde scos din priza si cu usa inchisa.

Dupa ce s-a dospit, se intind foi foarte subtiri, se taie si se umplu cu gem. Eu am amestecat gem de caise cu zahar, nuca pisata si nuca de cocos.

Se dau la cuptorul preincalzit pana cand se rumenesc usor.

Cand sunt gata, se dau prin zahar pudra.

Pofta buna!

Varianta de post:
Ingrediente

Aluat: 500 g faina, 7 g drojdie uscata, 250 ml ulei, 125 ml bors, 1 lingura zahar, un praf de sare,

Umplutura: rahat, dulceata, nuci, magiun)

Pentru finisat: 50 g zahar pudra vanilat

Punem faina intr-un castron si o amestecam cu drojdia uscata. Intr-un bol, separat, amestecam uleiul, borsul, zaharul si sarea. Facem o gropita in mijlocul fainii si turnam amestecul lichid. Framantam pana obtinem un aluat omogen.

in functie de tipul de faina folosit mai adaugati, daca este necesar, putin bors daca aluatul este prea vartos sau putina faina daca aluatul este prea moale
Lasam aluatul sa se odihneasca cca jumatate de ora, apoi il impartim in doua. Fiecare parte de aluat se intinde in foaie rotunda si subtire. Se taie sub forma de raze, la marimea dorita, in functie de cat de mici sau mari vreti sa faceti cornuletele.

Se pune la baza cate o bucatica de rahat (sau cate o lingurita de dulceata), apoi se ruleaza strans catre varf.

Cornuletele se aseaza in tava tapetata cu hartie de copt si se dau la cuptor la foc mediu (160 grade, cuptor electric cu ventilatie) pentru cca 20-30 minute, pana cornuletele se rumenesc usor.

Cat sunt inca fierbinti se tavalesc prin zahar pudra vanilat, se aseaza pe un gratar si se lasa la racit.

Aceste cornulete fragede cu bors sunt grozave, nici nu zici ca sunt de post.

Sursa:suntgospodina.com

Vezi si reteta pentru prajitura cu gem si nuci:

Aceasta prajitura de casa, este foarte simplu de preparat si foarte gustoasa! Este perfecta pentru intreaga familie, care va veni in bucatarie, imediat cum se va simti mirosul dulce din cuptor. Sfatul nostru este sa le lasati macar 10 minute sa se raceasca! (daca rezistati)

Ingrediente pentru blat: 3 gălbenusuri si un ou intreg, 250g unt, 150g zahăr, 500g făină, un plic praf de copt, 5ml esentă de vanilie

Ingrediente pentru umplutura cu gem: 2 albusuri, 150g zahăr, 5ml esentă de rom, un praf sare, 200g magiun de prune

Ingrediente pentru crema de nucă: 400g nuci măcinate, 3 linguri de lapte, 4 gălbenusuri, 4 albusuri, 300g zahăr pudră, 5g esentă de vanilie, 2 linguri de cacao

Mod de preparare:

Untul tinut la temperatura camerei se amestecă cu esenta de vanilie, gălbenusurile, oul si zahărul tos, si se mixează circa 3-4 minute la viteza mare, pană se obtine o cremă spumoasă. Se adaugă făina cernută amestecată cu praful de copt si se omogenizează pană se obtine un aluat vartos, omogen, care se desprinde cu usurintă de pe peretii vasului. Luatul se imparte in trei părti. O parte se infăsoară in folie alimentară si se dă la rece O bucata se intinde intr-o foaie si se asează intr-o tavă de copt unsă cu unt si tapetată cu hartie de copt. Se intinde foaia cu mana pană este uniform intinsă in tavă.
Pentru a prepara umplutura cu gem. Se bat spumă albusurile cu un praf de sare, se adaugă zahărul tos, si se mixează pană se obtine o bezea tare. Se adaugă magiunul, si se omogenizează bine ingredientele pană se obtine o cremă omogenă. Se intinde crema peste aluat, si se nivelează folosind o lingură. Se intinde a doua foaie si se aseaza cu grija peste stratul de aluat.

Pentru umplutura cu nucă : se amestecă nucile măcinate cu gălbenusurile frecate cu zahăr si cele 4 albusuri bătute spumă cu un praf de sare. Se adaugă cacaoa, laptele si se amestecă bine toate ingredientele apoi se adaugă esenta de vanilie. Crema trebuie sa fie mai consistentă, să nu curgă. Dacă vi se pare prea moale, mai adăugati 2 biscuiti măcinati. Crema de nuci se intinde uniform peste foaia de aluat.

Aluatul pus la rece se scoate din frigider si se răzuieste peste prăjitură, folosind răzătoarea cu ochiuri mari. Se distribuie uniform firmiturile de aluat si se dă prăjitura la copt circa 30-35 minute, in cuptorul incins la 180˚C, pană este frumos rumenită la suprafată. După ce este coaptă se lasă să se răcească si se portionează după preferinte. Se poate servi simplă sau pudrată cu zahăr vanilat.

Prăjitura se taie rece, cu un cutit bine ascutit si cu lama inmuiată in apă după fiecare tăiere.
Pofta buna si spor la treaba!

Exit mobile version