Cum a reacționat soacra Addei, când a văzut cum își înjură soțul:

 

Adda și soțul ei Cătălin se ceartă foarte des la Asia Express, iar din exterior cântăreața a fost aspru criticată pentru comportamentul său.
Telespectatorii au taxat-o rău pe Adda, acuzând-o de un mod de a fi neadecvat față de tatăl fiului său.

Întrebată fiind de reacția soacrei sale, vizavi de faptul că și-a înjurat soțul, Adda a scris:

”Soacra mea râde de noi! E o femeie deșteaptă, care înțelege niște situații, stări etc. Nu înțeleg de ce va păsă? Dacă nu reușiți să înțelegeți că NU TOȚI OAMENII SUNT LA FEL și nici RELAȚIILE NU SUNT LA FEL. Aveți 0 empatie. Judecăți și va puneți singuri în icoane -asta e mai grav decât toate înjurăturile mele. Măcar eu recunosc și îmi asum că sunt un OM cu bune și RELE. Nu sunt o păpușă că să dau bine la Tv. Nu sunt sclavă așteptărilor nimănui. Sunt liberă să trăiesc după regulile mele!”

Acum cinci ani, pe data de 12 aprilie, Adda a primit inelul de logodnă și a fost o zi memorabilă pentru artistă.

”Acum 5 ani, exact pe 12 aprilie, mergeam la țară, la bunicii mei, iar Cătă se purta un pic ciudat, ca și cum mi-ar fi ascuns ceva. Jihadda, nebunadda, cum mă știți, m-am prins imediat că ceva se întâmplă și l-am luat tare spunându-i: Tu mi-ai luat inel. El s-a blocat. Am deschis torpedoul și ce credeți, cutiuța era acolo. De emoție și de bucurie i-am zis că nu îmi pasă cum se întâmplă, dar să oprească mașina unde se poate și să mă ceară, că nu mai pot aștepta.

El a vrut să creeze un moment frumos, pe scenă, la un concert. Evident că eu am stricat totul. Așa că a oprit mașina între două sate, efectiv în câmp, pe marginea unui șanț. Am ieșit amândoi din mașină, el s-a pus în genunchi și, în timp ce rostea întrebarea aia, au trecut două tractoare pe lângă noi. Eu nu am auzit ce spunea, dar răspundeam întruna DA, DA, DA. Cerere în căsătorie ca asta nu a avut nimeni. Și asta, pentru că nimeni nu-i ca noi. Și, întotdeauna când ne amintim cum s-a întâmplat, râdem cu lacrimi”, a spus Adda, potrivit Libertatea.ro.

Exit mobile version