4 activităţi de zi cu zi care-ţi stimulează productivitatea

Ai toate motivele din lume pentru a dezvolta o rutină ce îţi îmbunătăţeşte productivitatea. Atunci când oferi randament bun înseamnă că ai o condiţie fizică şi psihică pe măsură. Tot ce trebuie să faci este să profiţi de anumite activităţi care te întăresc. Iată câteva exemple prin care poţi prelua controlul asupra vieţii tale pentru a face faţă provocărilor fiecărei zile.

Program clar de somn

Ziua ta depinde, în mare parte, de odihna acumulată peste noapte. Pe măsură ce anii trec, îţi va fi din ce în ce mai greu să recuperezi o noapte pierdută. În funcţie de specificul activităţii tale, obişnuieşte-ţi corpul cu minim 7 ore de odihnă pe noapte, dacă este posibil în, aproximativ, acelaşi interval orar. Cei mai activi oameni sunt cei care se trezesc devreme. Dacă te numeri printre ei, ai avantajul unei zile de lucru mai lungi. Există, însă, şi excepţii, cum ar fi activitatea de la distanţă în alt fus orar sau lucrul de noapte. Ascultă-ţi corpul şi observă care sunt orele din prima parte a zilei în care îţi oferă cel mai bun randament. Planifică activităţile în jurul acestui nivel de energie. Atâta timp cât organismul tău simte un ritm natural de odihnă şi activitate, nu vei avea probleme, indiferent de orele la care adormi sau te trezeşti.

Exerciţii fizice

Oamenii de succes fac mişcare. Momentul exerciţiilor îl alegi în funcţie de ceea ce doreşti să obţii. Antrenamentele de dimineaţă te fac mai sănătos, mai puternic şi îţi oferă energie pentru întreaga zi. Cele de seară te ajută să te eliberezi de povara fizică şi psihică a unei zile de lucru. Nu e obligatoriu să ieşi din casă. Pentru a nu avea scuza distanţei faţă de sala sau de terenul de sport, fă mişcare în confortul propriei locuinţe. Alege tipurile de exerciţii potrivite pe banda de alergat sau cu un program de fitness, în funcţie de spaţiu şi de condiţia fizică. 

Duşul revigorant

După un program de mişcare, duşul devine parte a terapiei. Şi în acest caz, totul ţine de rutina fiecăruia. Dacă preferi exerciţiile fizice seara, atunci vei fi adeptul duşurilor nocturne. În schimb, dacă îţi întinzi corpul la începutul zilei, duşul matinal va face parte din programul tău cotidian. În ceea ce priveşte productivitatea, câteva minute petrecute sub apă la primele ore ale zilei reprezintă un plus de energie. Între beneficiile oferite se numără îmbunătăţirea circulaţiei sângelui, reducerea stresului, creşterea imunităţii, aportul de energie, tonifierea pielii, ameliorarea simptomelor de tuse, creşterea fertilităţii, eliberarea de toxine, îmbunătăţirea condiţiei părului, ameliorarea musculaturii.

Cea mai importantă masă a zilei

Micul dejun nu ar fi fost catalogat drept cea mai importantă masă a zilei dacă nu ar fi fost dovedite beneficiile acestuia asupra organismului. Din nou, lipsa timpului sau programul încărcat nu reprezintă o scuză pentru a sări peste masa de dimineaţă. Sunt atâtea variante de hrană sănătoasă pe care le poţi pregăti în câteva minute sau chiar în seara dinainte, încât acoperă toate gusturile. Vitaminele şi substanţele nutritive nu trebuie să lipsească din meniu. Opţiunile sănătoase ar fi lactatele, ouăle, nucile şi seminţele, fructele proaspete şi uscate, legumele în diverse variante de prezentare. Cu o cafea alături, obţii o rezervă de energie pentru corp şi creier. Priveşte micul dejun ca pe combustibilul pentru întreaga ta zi de lucru sau, cel puţin, până la masa de prânz.

Dacă lipsa productivităţii este rezultatul unor obiceiuri sau alegeri greşite, în mod natural, aceasta va fi îmbunătăţită printr-o rutină pozitivă. Odihna, hrana şi grija pentru organismul tău te vor ajuta să obţii rezultate mai bune în viaţa profesională.

 

Exit mobile version